Cum aș putea să nu vorbesc despre Ziua asta, despre ziua care îmi conferă dreptul de a afișa în mod direct respectul pentru țara mea, respectul pentru sufletul pe care l-am primit odată cu nașterea mea? Pentru că vreau să cred că nu a fost o întâmplare. Nu a fost! Căci toate provocările, greutățile și încrâncenările sunt date celor ce pot duce această luptă, sunt date celor ce pot depăși obstacolele și care nu așteaptă nimic în schimb. Cumva am reușit, ca națiune, să mergem mai departe, indiferent de constrângeri. Și nu e puțin!
Pentru că în primul rând e meritul lor, al bărbaților mândri care au avut un crez, care au format baza pe care am avut ce clădi noi cei de azi, cei care tindem să uităm, să abandonăm și să nu ne mai trezim (... din somnul cel de moarte).
Vreau să le mulțumesc celor din trecutul meu istoric, pentru că fiecare provincie din care este formată țara asta are povestea ei, are exemplele ei, eroii ei făuritori de națiune, oameni care au știut să privească dincolo de binele personal, imediat, mic și meschin, care au sacrificat „azi”-ul lor pentru o viziune care se întindea pe secole!
Eu, suflet al țării mele, România, port amprenta celestă a unei nații care duce blestemul ciclic al păsării Phoenix.
Eu, suflet al țării mele, România, îmi doresc ca 1 Decembrie să nu fie doar mediatică, ci să reprezinte un punct de cotitură pentru fiecare dintre noi, un punct din care să plecăm pentru a purta cu onoare o bucată din România, un punct la care să ne întoarcem mereu pentru a o relua de la capăt.
Ce îmi doresc pentru noi, pentru românii țării mele, indiferent unde suntem acum așezați, este să învățăm să vrem să ne cunoaștem istoria, să vrem să fim demni și să transmitem copiilor noștri noțiunile de națiune, patriotism (nu cel desuet), mândrie și respect!
0 Comentarii
Așteptăm să ne împărtășești opinia ta, cu convingerea că știi deja regulile de conduită care se aplică și în viața reală și în on-line.