Biserica ortodoxă de lemn din Cuștelnic, locul unde rugăciunile urcau în aceeași șoaptă

Mininunățiile arhitecturale din lemn, care au fost pansament sufletelor, nu se găsesc doar în Maramureș. Le găsim ancorate, ca niște porți către interior, pe mai toate dealurile Transilvaniei. Zeci de bisericuțe din lemn a căror naștere a fost pierdută în timp așteaptă să fie redescoperite, salvate și admirate. Azi ne oprim asupra Bisericii ortodoxe de lemn din Cuștelnic (județul Mureș) care a avut șansa să fie restaurată și returnată celor ce vor să-și regăsească liniștea într-un cadru desprins parcă dintr-o poezie. 

Pentru mine, bisericuța din Cuștelnic a fost o surpriză, în primul rând datorită celor două intrări ale căror ancadramente au forma găurii de cheie, o formă foarte rar întâlnită. O intrare similară mai putem găsi doar la biserica ortodoxă din satul Lăpușna, tot din județul Mureș. Mi se par mistice aceste intrări, căci poartă încărcătura unei simbolistici aparte, cea a cunoașterii, fără de care suntem vulnerabili și fragili.

În al doilea rând, mi se pare fabuloasă prezența și rezistența sa într-o zona preponderent catolică. Pentru puținii ortodocși din acele vremuri, bisericuța era percepută ca fiind un refugiu, un spațiul al regăsirii interioare, o zonă a cunoașterii și apropierii de un ultim Dumnezeu al speranței, al identității străbune. Să fii ortodox în vremurile presiunii medievale pe care o cunoaștem mi se pare un act de eroism. Imi pot închipui cum, într-o singură suflare, strânși unii lângă alții, ridicând același prinos emoțional singurului lor Dumnezeu, oamenii nu doreau decât speranță. 

Ce mai are frumos acest spațiu de rugăciune din lemn...? Pe lângă forma lor deosebită, intrările conțin și decorații sculpturale în formă de rozete în câte 4 și 6 petale, iar în partea superioară se poate vedea simbolul Pomului Vieții. Pe margini sunt chenare ce cuprind forme geometrice precum romburi, cercuri, dar și dinți de lup. Din pictura altarului și iconostasului, realizată în anul 1756, de zugravul Iacov, se remarcă imaginea Sfintei Treimi, cu 3 fețe, 4 ochi, 3 nări, 3 bărbi, 2 mâini, iar în locul triunghiului ce se suprapune nimbului are trei triunghiuri distincte.

Biserica datează de la mijlocul veacului al XVIII-lea și a fost pictată în mai multe etape. O parte din inscripțiile sale – câte s-au descifrat – fac referire la familiile de donatori, meșteri și preoți locali din vremea împăratului Iosif al II-lea.

În anul 2019, Asociația Monumentum – prin intermediul proiectului ”Ambulanța pentru Monumente” a reușit să o readucă la viață, cam pe cum arăta în anul 1940. Și e mare lucru. Treaba s-a făcut cu voluntari și specialiști care ”au respectat dispunerea, dimensiunea și tehnica de confecționare a vechii învelitori din șindrilă”, așa cum au fost acestea identificate în documentaţia oferită de Institutul Naţional al Patrimoniului (INP). Materialele au fost tratate hidrofob, antiseptic și antifungic, pictura a fost pusă în siguranță și s-a montat un paratrăznet nou. 

Mai rămâne să trecem să o vizităm, pentru că bisericuța aceasta de lemn este aparte. E simplă, dar are o încărcătură simbolistică aparte. Momentan, edificiul de patrimoniu nu este valorificat, nu este parte a unui circuit turistic, însă ține cumva și de comunitate să promoveze aceste valori, mai ales că acestea sunt martore ale existenței românești în arealul ce este cunoscut drept Valea Plângerii. Valea Plângerii, căci elementul ortodox de aici a fost într-o descreștere galopantă, ajungându-se în unele locuri la dispariția credincioșilor, iar bisericile au devenit niște năluci urcate pe dealuri. Uitate, departe de centrele satelor, aceste biserici ortodoxe de lemn din Transilvania mai pot avea o șansă, însă nu este tocmai ușor. În cazul Cuștelnic a fost găsit o varintă, iar exemplul acesta se poate repeta. Depinde de implicarea cât mai multora dintre noi.