A fost nevoie să se prăbușească o clădire monument istoric din București (vezi detalii aici) pentru ca primarul general al Capitalei să intervină. Ok, veți spune, Nicușor Dan de abia a fost numit. El da. Dar instituția primăriei există de când lumea. În București ca și în orice oraș sau comună din România. Și multe dintre ele au intrări în Lista Monumentelor Istorice (LMI).
În acest moment, Bucureștiul însumează aproximativ 1.500 de clădiri monument istoric și peste 18.000 de clădiri aflate în zone protejate, fără a exista un inventar al acestora sau o situație a stării lor de conservare. Situația se regăsește și la nivelul întregii țări, nu doar în capitală. În România avem circa 30.000 de monumente, ansambluri și situri (nu doar clădiri) clasificate în LMI. Nicușor Dan recunoaște faptul că aceste atribuții revin Primăriei Capitalei și anunță măsuri ce vin în sprijinul proprietarilor de clădiri vechi, dar îi amenință cu sancțiuni care merg până la exproprierea imobilelor de patrimoniu (reglementare legală care, din câte știm noi, nu s-a aplicat niciodată în România!): “Partea negativă este că Primăria Capitalei și Ministerul Culturii, pentru proprietarii care nu își întrețin clădirile monument, au posibilitatea să ofere sancțiuni care merg până la expropriere. Și ca să dăm exemplu pentru proprietarii care abuzează clădirile pentru că ei consideră că terenul de sub ele este mai valoros, o să facem câteva exproprieri”, a punctat Nicușor Dan. Așteptăm să vedem! Și, mai ales, să vedem ce vor face aceste instituții după (dacă), în privința respectivelor clădiri.
Sperăm că ceilalți primari din România nu vor aștepta să li se dărâme câte un monument istoric pentru a lua atitudine... E o lecție de învățat aici, atât de către proprietari, cât și de către instituțiile statului. Pentru că altfel e doar o chestiune de timp până când un alt monument istoric, în căderea sa, va lua și câteva vieți omenești... Și dacă nu pentru altceva, măcar acest lucru ar trebui să conducă la măsuri urgente!
0 Comentarii
Așteptăm să ne împărtășești opinia ta, cu convingerea că știi deja regulile de conduită care se aplică și în viața reală și în on-line.