Sunetul scrijelit al armoniului bătrân de la Castelul Sükösd-Bethlen

Acum doi ani a ajuns aici colegul meu, iar vizita sa a fost transpusă într-un articol. Acum a venit timpul meu. Ca un făcut, tot toamna, tot când soarele este blând și coloritul dealurilor te îmbie să hălăduiești peste tot. Ștafeta mi-a fost predată. Ce simt eu.....? Vroiam să văd o mică schimbare...

Știu că sunt anumite dificultăți în a demara un proces amplu de restaurare, știu că sunt capcane legislative, dar știu, însă, că acestea pot fi depășite și am văzut destule exemple în acest sens. 

Am intrat să vizitez spațiul, însă l-am găsit rece, umed, iar în unele colțuri erau depozitate fiare, sper cu întrebuințare rapidă pentru consolidarea pereților. Dar nu cred că este cazul. Armoniul expus, pe o scândură subțire, mișcătoare, nu cred că are mari șanse de supraviețuire pentru că umezeala îi va șubrezi încheieturile bătrâne. Armoniul e singur, stingher, lângă un spațiu întunecat care te îmbie, ca într-un film de groază, să vezi e e acolo. Dincolo....poate fi doar ecoul surd al unor sunete cristaline din alt timp, dar nu e nici măcar atât. Nu e nimic, doar întuneric.

Decența imi spune că atunci când te angajezi să conservi o valoare de patrimoniu ar fi de dorit să faci ceva, nu doar să încerci, ci chiar să vrei și să poți să găsești o soluție. Pentru că edificiul chiar primește musafiri, încântați să vadă, să admire și să revină. 

Pietrele care formează zidul pe latura de vest sunt îmbrobodite în mrejele unor ierburi și rădăcini care adâncesc crăpăturile, care destabilizează ce a mai rămas din zid. Ar putea fi curățat. Simplu. 

În prezent castelul se află sub oblăduirea Asociației Alsórákosért, care a menționat că, „în  viitorul apropiat va încerca un proiect de restaurare completă”. Sper să reușească demersul, pentru că acest edificiu medieval cu valoare de monument istoric are nevoie urgentă de restaurare.

Complexul, amplasat pe o suprafață de 3200 metri pătrați, a fost construit în stil renascentist în anul 1625 și a fost reședința contelui Sükösd. Acesta a primit domeniul de la Gabriel Bethlen, ca recompensă pentru servicii militare. Blazonul familiei de nobili transilvăneni Bethlen, care înfățișează un șarpe cu o coroană, se poate vedea încă deasupra intrării vechi. 

Castelul are o curte interioară și una exterioară, dar și un zid dublu de apărare. În afara zidurilor, un șanț de 5 metri adâncime și 21 de metri lățime umplut cu apă avea rol de protecție. Atacatorii care reușeau să treacă de șanțul cu apă se loveau de 2 rânduri de fortificații. Zidul care face parte din peretele principal al castelului era prevăzut și cu guri de apărare, prin care se arunca smoală încinsă sau se trăgea cu arcul. Cele 4 laturi ale castelului erau unite de bastioane rotunde, fiecare cu rolul său bine definit în administrarea fortificației. Însă, în ciuda aspectului de fortăreață, castelul era destinat în primul rând locuirii de către familia nobiliară. 

La fel ca altele, și acest obiectiv turistic are povestea sa, însă ar fi interesant ca ea să continue. Prima restaurare a avut loc în anii 1990, dar fără a se ține cont de materialele folosite anterior și fără a încerca să fie păstrate elementele de arhitectură ce încă mai puteau fi salvate.

O parte a balconului a fost refăcută cu cărămidă, în loc de roca bazaltică, iar la interior și în câteva părți exterioare a fost folosit ciment. Restaurarea castelului a fost abandonată și nu a mai fost reluată niciodată de atunci.