Biserica fortificată din Daia și visul reabilitării

Biserica evanghelică fortificată din satul Daia, comuna Apold (județul Mureș) e vizibilă de departe, însă nimic nu te face să oprești. Sătucul ce o adăpostește pare pierdut în uitare. Evoluţia satului Daia este tipică aşezărilor transilvane. La începutul secolului al XVI-lea satul număra 72 de locuitori şi avea o moară şi o şcoală. În 1605, sătenii se apără în biserica fortificată de atacurile trupelor secuieşti aflate în trecere. La început de secol XVIII ciuma face mai bine de 200 de victime.

Biserica despre care vorbim azi, purtând hramul Sfântei Fecioare Maria, a fost construită pe la mijlocul secolului al XV-lea și aparține stilistic goticului târziu central-european. Edificiul a fost gândit și prevăzut, încă de la construirea lui, cu o incintă de apărare din piatră, iar zidul are guri de tragere în ambrazură, destinate utilizării în scopuri defensive. Data terminării construcției a fost  estimată ca fiind anul 1447.

Cum arată ea acum… deplorabil. Deși au existat proiecte de reabilitate, zidurile bisericii sunt deformate şi fisurate, iar din acoperiş lipsesc ţigle, fapt ce expune interiorul vechi de sute de ani la apa pluvială. Ιncinta fortificată afișează zone grav degradate, care necesită intervenţii urgente pentru evitarea riscurilor de prăbuşire. Turnul clopotniţă (în care se mai găsesc clopotele şi mecanismul ceasului) este cel mai afectat de existenţa unor fisuri profunde în zidăria exterioară şi de o structură de rezistenţă degradată, fapt care a generat o înclinare a acestuia.

Intrarea principală în biserică se face printr-un portal sub forma arhitectonică a unei aedicule. Această construcţie este diferită din punct de vedere morfo-stilistic de corpul propriu-zis al lăcaşului de cult şi este ulterioară secolului al XV-lea. Plastica faţadei vestice a micului edificiu trimite la vocabularul morfologic al arhitecturii renascentiste. Turnul clopotniţă din din Daia este construit de meşterul Josef Karl Melischek, acelaşi care a lucrat la înălţarea bisericii din Şaeş. Cu totul atipic, turnul a fost construit aparte de corpul bisericii, nefiind parte integrantă din construcţie, de care se deosebeşte radical din punct de vedere stilistic. Astfel, edificiul poate fi încadrat în barocul central şi est-european. Biserica adăposteşte numeroase obiecte vechi, cu valoare istorică şi artistică incontestabilă. Vasul de botez are înălţimea de 102 centimetri și pare să fi ieşit din atelierul lui Jakobus, care este presupus a fi şi meşterul vasului de potir de la jumătatea secolului al XV-lea de la Sighişoara, cu care prezintă evidente asemănări formale. Altarul bisericii a fost plasat în secolul al XVIII-lea; acesta a fost aurit în 1799 și renovat în 1904. Mai există un scaun care datează din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, băncile din lemn pictate, din cor, datează din 1777, iar orga cu 22 de registre sonore a fost construită în anul 1792 și a fost amplasată, în mod tipic, deasupra altarului.

Biserica a atras atenția autorităților, pe parcursul mai multor ani fiind demarate o serie de proiecte de restaurare. În anul 2013, sasul transilvănean Uwe Hann a preluat inițiativa restaurării ansamblului și a înființat Asociația Șapte Brazi care, în parteneriat cu fundația germană Bona Fide International (înființată anterior), a preluat îngrijirea clădirilor istorice de la consistoriul districtual, cu scopul de a proteja edificiul, de a-l deschide publicului și de a-l folosi pentru evenimente culturale.

În anul 2019, a fost demarat alt proiect de reabilitare, ca urmare a donației, în valoare de 24.000 de dolari, din partea ambasadorului SUA la Bucureşti, Hans Klemm și a episcopului Bisericii Evanghelice din România, Reinhardt Guib, donație posibilă prin programul Departamentului de Stat al SUA “Fondul Ambasadorial pentru Conservarea Patrimoniului Cultural”.

Biserica a atras atenţia şi studentului Ardelean Mihai Alexandru şi arhitectului Daniel Tellmanunor, care au demarat un proiect de reconversie funcțională și restaurarea ansamblului bisericii fortificate. Proiectul abordează situația incertă a bisericilor medievale fortificate din Transilvania rămase fără enoriași, dar anexate unor comunități ce nu își însușesc aceste monumente ca fiind patrimoniul lor. Proiectul propune reactivarea ansamblului, refuncționalizarea lui sub forma unui centru multifuncțional pentru evenimentele organizate în cadrul strategiei macro de reabilitare socială și economică a satului Daia, cu ajutorul înființării ”Centrului de dezvoltare și cercetare a agriculturii și zootehniei vernaculare”. O fi rău, o fi de bun augur, vom vedea.

Biserica are o pagină oficială de Facebook, în cadrul căreia Purcariu Petru a menționat că s-a ocupat de restaurarea mecanismului ceasului din turn, iar în august 2020, acesta a devenit funcțional. Se pare că oamenii locului, așa cum este și normal, își aduc contribuția la conservarea valorilor comunității. O victorie mică, însă notabilă pentru că aportul nostru, al fiecăruia, face diferența chiar și în acest cazuri ce fac referire la patrimoniul național. Național.... (pentru cine vrea să priceapă).

Visul (dar e mult spus) al echipei Vestigii Istorice este de a promova ceea ce ar putea deveni un traseu cultural în Transilvania, la fel cum există unele clasice deja pentru obiectivele din străinătate. La noi, mănăstirile din Moldova sunt un exemplu clar că se poate!