Băile Herculane sau visul efemer al celor 30 de arginți

Am reușit să ajung. Și am pășit cu atâta emoție, încât mă simțeam precum un copil în fața bradului de Crăciun. Am citit ceva articole și am văzut câteva reportaje despre minunăția balneară aflată în cea mai stranie poziție, în cea de purgatoriu.


Așteptam, transfigurată, să văd cum e, să văd care va fi percepția mea. Și, cu cât mă apropiam vedeam cadrul natural înalt, protector, spectaculos. M-am simțit mică în arealul ale cărui vibrații rostogoleau în mine emoții contradictorii, emoții de dezamăgire și uimire totodată. Dezamăgire de aerul ponosit al unor zone cu chioșcuri de tablă, cu celebrele tarabe jalnice, cu expoziții de haine la stradă. Am mers mai departe, spre statuia lui Hercule, si, pe măsură ce mă apropiam, am intrat parcă, în altă dimensiune. O dimensiune care mi-a oprit respirația și a reușit să mă facă să...tac. Simplu, să tac. Ochii mei sorbeau nebunește detalii de pe clădirile ce se iveau ca dintr-un film fantomatic, și cu toate astea era ireal. Ireal de frumos. Imaginația ți-o ia la galop și încearcă să pună culori, să ridice ziduri, să citească povești uitate și căzute, la propriu, pe sol. Câteva clădiri au fost renovate și arată fabulos. Reușesc să te transpună în altă epocă. Dar te lovești de cele care stau atârnânde în câteva grinzi șubrede, care stau proptite pe pereți firavi și umezi.

Podul de Fontă și Băile lui Neptun - CS-II-m-A10976; CS-II-m-A11015

Mă tot întreb cum e posibil ca ceva ce a reușit să dăinuiască 1869 de ani, formând un patrimoniu istoric de excepție, să fie vândut pe 30 de arginți. Cum de nu reușim să trecem de interese, de o legislație care parcă dărâmă tot ce are valoare identitară, orgolii nesatisfăcute suficient, cum de nu reușim să adunăm respect pentru a ne proteja patrimoniul în toate variantele sale. Din timpul romanilor au ramas numeroase vestigii: apeducte, băi, statui, monede, tabule votive ridicate ca semne de mulțumire aduse zeilor pentru vindecare. Stațiunea a fost, inițial, cunoscută doar de legiunile romane stabilite în zona Severinului și de administrația romană a regiunii, dar ulterior aceasta a devenit un important punct de atracție pentru aristocrația Romei antice. Astfel, miraculoasele izvoare termale descoperite de romanii stabiliți în Dacia au ajuns obiect de venerație în întreaga lume romană, protectorul cultului închinat acestora fiind legendarul Hercules.


Iar noi, în vremurile astea nu suntem în stare să facem măcar atât: să protejăm ce avem deja, să evidențiem ce avem, să ne mândrim cu ce avem și ce putem avea.

Știu că există o echipă de arhitecți voluntari care tot încearcă să se găsească acel început al lucrărilor prin proiectul Herculane. Scopul pe termen lung al acestora este de a reuși să includă ansamblul arhitectural în patrimoniul UNESCO. 

S-au zbătut să răzbată prin noroiul administrativ-legislativ, încercând să expună intențiile de salvare a unui patrimoniu atât de deosebit, încât pierderea lui ar fi o rușine pentru nația asta. Am mai cunoscut oameni implicați și am vorbit cu ei și despre ei, oameni care nu renunță pentru că știu cât de mult contează ce avem, ce valori inestimabile deținem. Dar, ca de foarte multe ori, ne împiedicăm de un micism deja consacrat... sau de interese ce nu pot fi stăpânite și înțelese.


 

Trimiteți un comentariu

1 Comentarii

Așteptăm să ne împărtășești opinia ta, cu convingerea că știi deja regulile de conduită care se aplică și în viața reală și în on-line.