Castelul Sukosd-Bethlen și aceeași întrebare fără răspuns

Pe drumul dinspre Sighișoara spre Brașov, la circa 1 km după localitatea Rupea-Gară, din DN se desprinde drumul către satul Racoș – 10-12 km de asfalt bun, printr-un peisaj spectaculos, mai ales în culorile unei toamne târzii ca aceasta.  

Racoșul e - mai mult sau mai puțin - cunoscut pentru Coloanele Bazaltice, Lacul de Smarald, vulcanul stins - toate monumente ale naturii, pentru că are o stradă denumită după un politician extremist, membru al unui partid interzis (despre asta poate într-un articol separat), dar și pentru Castelul Sukosd-Bethlen – tema articolului de astăzi. 

Ansamblul este considerat monument istoric de importanță națională, conform încadrării în Lista Monumentelor Istorice. Castelul a fost ridicat în anul 1624, fiind atestat documentar din 1636. Apoi fost fortificat treptat, în prima jumătate a secolului al XVII-lea, împotriva atacurilor turcești și a răscoalelor țărănimii locale - șanț de apă cu pod rabatabil, plus un zid înconjurător, din care au ramas azi doar turnurile și, pe alocuri, ziduri joase.

În 1873, după aproximativ 200 de ani de la ridicare, castelul a intrat în proprietatea contelui Samuel Ferenc Teleki, apoi a fiului său, Samuel Teleki – printre altele, explorator al marilor lacuri din Africa de Est și conducator al primei expediții europene în nordul Keniei. 

În 1903, comunitatea comunei Racoș a cumpărat castelul și moșia, fapt care a dus la parcelarea parcului și la extinderea satului pînă în apropierea castelului (actualmente, castelul este, practic, în centrul comunei). După 1918, castelul a căpătat diverse funcțiuni, devenind, în 1962 sediul CAP. De-a lungul timpului, a suferit transformări și utilizări neadecvate, care au condus la grave deteriorări – a fost folosit ca grajd, depozit de grâne, sediu pentru pompieri ș.a.m.d. Cutremurul din 1977 a continuat opera de distrugere a acestei foste reședinte nobiliare de amploare. 

Începând cu ultimul deceniu al secolului al XX-lea, "Fundația castelul Bethlen din Racoșul de Jos" a colectat fonduri și le-a investit pentru reabilitarea complexului. Dar din păcate pentru edificiu, pentru cei care au sponsorizat fundația și pentru palmaresul de monumente istorice al României, a făcut-o extrem de prost. Deși este vizitabil astăzi, când intri în curtea interioară nu prea ai unde să te uiți fără să dai de grinzi de beton armat, de plăci turnate sau de ornamente din ciment. În plus, câteva balcoane de cărămidă prea roșie, încă nefinalizate, contrastează puternic cu structura cenușie, de piatră, și par a fi aduse din altă parte, pentru că nu își găsesc locul în peisaj. 

Plimbându-te prin spațiul mic și puternic alterat, nu prea ai cum să mai simți trăirea „de epocă” – așa cum reușesc alte edificii să te transpună înapoi în timp – ci te întrebi dacă toate aceste „restaurări” își au locul sau dacă n-ar fi fost cumva mai bine să lași timpul să își ducă la bun sfârșit lucrarea... O întrebare controversată, pe care ne-am mai pus-o cu toată seriozitatea și aici.

Mai multe fotografii cu castelul găsiți aici.