”Transhumanța” a fost inclusă în patrimoniul imaterial UNESCO

Pentru mine, TRANSHUMANȚA are conotații profund literare, căci gândul mă trimite, invariabil la balada ”Miorița” și lumea interioară, adâncă, evocată de Sadoveanu în ”Baltagul”. De ce? Pentru că de acolo am aflat prima oară de transhumanță și, pentru mine, procesiunea aceasta (pe care nu mi-a fost dat s-o trăiesc în modul cel mai primar) are valențe primordiale în care se amestecă trăiri, traiuri și viețuri, care par a avea puteri magice pentru că transformă. Transformă la nivel de substanță natura umană, iar încărcătura ancestrală timbrată pe mentalitatea unei nații este, în viziunea mea, eternă.

Dar, revenind la prezent, mă bucur să aud că efemerul nu se va așeza pe acest proces care datează din cele mai vechi timpuri și reprezintă mișcarea sezonieră a turmelor de oi între vale și munte.

Transhumanța este al zecelea element înscris de România pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității (celelalte nouă elemente sunt: Ritualul Călușului – 2008, Doina - 2009, Artizanatul ceramicii de Horezu – 2012, Colindatul de ceată bărbătească – 2013, Jocul fecioresc – 2015, Tehnicile tradiţionale de realizare a scoarţei – 2016, 1 Martie – Mărţișorul – 2017, Arta cămășii cu altiţă – 2022, Tradiţiile de creștere a cailor lipiţani – 2022).

În prezent, transhumanţa se realizează în următoarele zone: Muscel, Bran – Moieciu, Mărginimea Sibiului, Covasna, Săcele-Braşov, Vaideeni, Baia de Fier, Polovragi, Novaci, Perişani, Mărginimea Sebeşului, Vrancea, Nucşoara, Depresiunea Petroşani şi Depresiunea Sângeorz Băi.

Dosarul multinațional „Transhumanța, strămutarea sezonieră a turmelor” a fost depus la UNESCO în martie 2020, de Albania, Andorra, Austria, Croația, Franța, Grecia, Italia, Luxemburg, România și Spania, astfel, în decembrie 2023, transhumanța a fost inclusă în patrimoniul imaterial UNESCO.

Potrivit site-ului UNESCO, transhumanța decurge ”dintr-o cunoaștere profundă a mediului și contribuie la incluziunea socială, consolidând identitatea culturală și legăturile dintre familii, comunități și teritorii, contracarând în același timp efectele depopulării rurale”.

Comisia parlamentară pentru relația cu UNESCO a transmis (decembrie 2023) că succesul dosarului multinațional Transhumanța reprezintă ”un pas crucial în eforturile de conservare a tradițiilor autentice pentru generațiile viitoare”.

Pentru noi, românii, mitul transhumanței are reverberații adânci în mentalul poporului român fie că vrem, fie că nu, pentru că, undeva, în reperele atemporale, acesta este cunoscut drept mitul „marii treceri”, care simbolizează tranziția dinspre lumea celor vii către viața de apoi, iar conștiința religioasă este foarte prezentă în existența unui popor creștin.

Dincolo de conexiunile spirituale, transhumanța confirmă atât existența pastorală a poporului român, cât și unitatea acestuia, iar o recunoaștere de acest tip – UNESCO – poate, revenind la o latură conștientă, materială și umană, să dezvolte un anumit tip de turism pe acest segment, mai ales dacă s-ar reface rutele și toată povestea ar prinde și un iz mercantil. Poate așa, nu s-ar pierde informațiile referitoare la acest stil de viață și am putea vedea, pe viu, care erau provocările în acele vremuri.