Castelul Ugron, povestea ”de calendar” a unei iubiri neîmpărtășite

Am căutat un loc de fugă pentru primăvara asta și, așa cum fac de obieci, îmbin utilul cu plăcutul, respectiv să mă relaxez, dar să și identific vreo comoară de patrimoniu, cum altfel decât uitată, căzută sau, hai să fiu mai pozitivă, și să zic „mai cu viață-n ea”. 

Glumesc, însă nu prea tare. Am reușit să găsesc locul acesta. Unde? În satul Zau de Câmpie, județul Mureș, unde se află castelul Ugron. Aici, în perioada 23-29 aprilie 2024, va avea loc ”Festivalul Bujorului la Castel”, care coincide cu înflorirea bujorului de stepă din unica rezervație de acest gen din Europa. Super interesant.

Tot așa interesantă este și povestea castelului Ugron, supranumit și Castelul Calendar.  Acesta se află în administrarea Muzeului Judeţean Mureş, care a câștigat procesul de retrocedare în defavoarea Mariei Ugron. În luna octombrie 2023, castelul a fost a fost scos la licitație, prețul de pornire fiind de 2,1 milioane de euro.

Foto: Farcaș Mihai-Dan

În primă fază reprezentanții muzeului anunțaseră că ”au de gând să acceseze fonduri europene pentru restaurarea castelului pentru că acesta trebuie renovat din temelii, iar statul nu are bani”.

Ötvös Kopány, directorul Muzeului Județean Mureș, a afirmat (octombrie 2023) că ”în ultimii trei ani, muzeul a investit peste 600.000 de lei în consolidarea, curăţarea şi realizarea lucrărilor urgente pentru ca monumentul să nu sufere degradări ireversibile”, însă Muzeul ”nu are capacitatea financiară și scopul de a administra castele”. Vânzarea castelului este condiționată de includerea în circuitul turistic, motiv pentru care acesta nu poate fi cumpărat pentru a deveni reședință, de exemplu.

Pentru simplul fapt că nu-mi permit să cumpăr castelul Ugron, vă spun povestea lui, căci acesta e interesantă. 

Spune-se că ar fi fost construit începând cu anul 1911, timp de trei ani, după principiile unui calendar: are 365 de ferestre, patru turnuri, pentru a marca cele patru anotimpuri, 52 de camere, câte sunt săptămânile dintr-un an, şapte terase, cât zilele săptămânii, precum şi 12 holuri, câte sunt lunile anului. 

Cel care și-a dorit această clădire a fost István Ugron, ambasadorul Austro-Ungariei în Imperiul Rus, care a avut o carieră diplomatică de succes în serviciul Monarhiei Austro-Ungare, timp de 32 de ani. 

De ce și-a dorit un castel cu un aer romantic? Simplu. Motivul construirii acestui castel a avut la bază dragostea. O dragoste neîmplinită, în final, care a consumat un om, dar care a generat o capodoperă arhitecturală. Pare-se că István Ugron era, spun unii, îndrăgostit de o domnişoară franceză şi spera că acest castel o va convinge să se mute în Transilvania. Alții povestesc că ar fi fost vorba despre una dintre fiicele țarului Nicolae al II-lea al Rusiei, însă, ca într-un test al anduranței princiare, baronul nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor și pretențiilor unei prințese. Ca în poveștile în care eroul trece prin diferite teste pentru a primi mâna fetei, așa și István Ugron, însă povestea sa nu a avut un final fericit.

Prințesa i-ar fi cerut baronului să paveze aleea care duce înspre castel cu bani de aur. Ambasadorul a demarat acest proces, însă, pe la jumătatea drumului prințesa a cerut ca banii de aur să fie puși în cant, pentru ca nimeni să nu pășească pe coroana împăratului. Potrivit acesteia, reprezenta o lipsă de respect față de împărat. Ugron a dat din nou poruncă pentru refacerea drumului, doar că de data aceasta nu i-au ajuns banii pentru întreaga porțiune de drum. Incapabil să ducă la bun sfârșit această cerință, baronul a încetat pentru o vreme să îi mai facă curte prințesei, însă domnița și-a pierdut viața în timpul Revoluției Ruse din 1917, când întreaga familie a țarului a fost ucisă. 

O poveste de dragoste menită a se sfârși înainte de a începe. Tristețea a pus stăpânire atât pe castel, cât și pe inima baronului, care nu trecea decât rar pe acolo. Mergând pe aces fir al neputinței, soarta castelului din Zau de Câmpie este incertă. Potențialii investitori se retrag din cauza costurilor mari de renovare date de faptul că nu există fundație la clădire, dar și speriați de igrasia din pereți.

Dincolo de poveste, casteul are o valoare arhitecturală interesantă, fiind realizat în stil spre neogotic cu elemente neoromanice. Holul central a fost conceput într-un stil eclectic, care îmbină elemente decorative preponderent neoromanice (capitelurile celor patru stâlpi care susţin holul, parapetul scării şi al galeriei cu arcade) şi neogotice (bolta cu penetraţii). Deasupra intrării principale în castel se găsește o terasă, iar deasupra acesteia este vizibil blazonul familiei Ugron. Intrarea pe terasă se face printr-o ușă cu vitralii colorate, iar culorile predominante în interiorul clădirii sunt alb și albastru.

Una peste alta, castelul merită să fie vizitat, cu atât mai mult dacă vă nimeriți în zonă pe perioada în care bujorii sunt în floare. Iar dacă ajungeți acolo (sau dacă ați fost deja) lăsați-mi aici o impresie despre experiența voastră.