Castelul Nemes din Budila – cel care a fost, aproape este și ar fi putut fi

 A fost odată ca niciodată, că de nu ar fi fost nu am fi povestit.... Cum aș putea să încep un alt articol despre un obiectiv de patrimoniu care se pliază pe același fir subțire? Cum aș putea să prezint într-o manieră nouă o clădire aflată pe Lista Monumentelor Istorice, clasă A, care a fost, nu prea mai este, deși ar fi putut fi? 

Azi, rândurile mele vor fi despre Brașov, despre Budila (sincer....nu am auzit de localitatea asta până acum), despre Castelul Nemes. Un castel despre care am aflat că ar fi fost, căci nu mai este, o bijuterie a arhitecturii baroce din Transilvania, care a fost ridicat în jurul anului 1751 de către groful Nemes.

Castelul a fost inițial o fortăreață de apărare împotriva turcilor, fiind consolidat cu ziduri solide și cu o poartă de fier forjat care asigura accesul în incintă. În interiorul castelului, cele două etaje erau organizate în jurul unei scări impresionante din lemn, iar fiecare cameră era decorată cu mobilier elegant adus din străinătate.  

Pe parcursul istoriei sale, castelul Nemes a avut mai mulți proprietari, dar a rămas întotdeauna un simbol al nobleței și al rafinamentului. Atât cât a putut. În timpul Revoluției de la 1848, castelul a funcționat ca spital pentru răniții de război, iar ulterior a devenit centru cultural și artistic. După cel de-al doilea Război Mondial, castelul a fost preluat de regimul comunist și a fost transformat în depozit de cereale, școală de corecție pentru fete sau închisoare politică. Din păcate, în timpul acestei perioade, castelul a suferit mai multe transformări și degradări, iar multe elemente arhitecturale originale au fost pierdute. 

În anii 1990, Castelul Nemes a fost restituit familiei proprietare, dar situația acestuia nu s-a îmbunătățit. Chiar dacă s-au făcut eforturi pentru a repara structurile deteriorate, costurile pentru a restaura castelul sunt considerabile și nu au putut fi suportate de proprietarii actuali.

În prezent, clădirea se află într-o stare precară, iar accesul publicului este interzis, pentru a evita accidentele sau deteriorarea suplimentara a clădirii. Destul de corect. Însă, ce nu înțeleg eu este de ce Ministerul Culturii nu reevaluează aceste liste de patrimoniu, de ce se face că nu vede cum se scurge viața din acestea…. de ce nu le retrogradează, să le bage în Divizia B, așa ar exista o scuză mai bună pentru neimplicare și somnul ar fi liniștit.

Această neglijență generalizată este o tristă dovadă a faptului că România are nevoie de o schimbare culturală, iar patrimoniul național trebuie să fie o prioritate, iar noi toți trebuie să fim mai bine pregătiți pentru a-l proteja și conserva.