Cetățuia Brașov - drumul incert al unui străjer uitat

Am ajuns din nou la Brașov, pentru că l-am văzut prins de la începutul acestui an într-un joc al neputinței. Un blocaj în orgolii perimate, care aduc deservicii în primul rând imaginii de ansamblu a unui oraș turistic de nivel internațional, dar mai ales – în cazul de față - unui obiectiv de patrimoniu emblematic pentru urbe – Cetățuia Brașov. Un obiectiv marcant, care planează deasupra orașului mai degrabă ca un stârv, nicidecum ca un protector al acestuia. 

Am stat mult în observare, să văd cum ”se învârt zarurile” în privința viitorului Cetățuii Brașov, sperând să existe o decizie clară și rapidă. Însă nu a fost să fie. Nu voi vorbi despre actul decizional, despre situația la zi sau despre ce va fi să fie, pentru că nu ține de mine, nu ține de noi, ci de alți factori. Și oricum nu vreau să livrez un alt ”breaking news”. Îmi voi îndrepta atenția spre un scenariu pozitiv, despre cum ar trebui să fie, despre cum mi-ar plăcea să fie, despre cum ar fi normal să fie. Pentru că - după atâta așteptare, izolare și uitare - Cetățuia Brașov ar putea redeveni Straja vie a cetății. 

Și pentru că mi s-a părut natural să obțin un punct de vedere avizat, am vorbit cu directorul Muzeului Județean de Istorie Brașov, Nicolae PEPENE, care a avut amabilitatea să îmi ofere un interviu. 

Un interviu care a pus accent pe partea umană a inițiativei de reintroducere a Cetățuii Brașov în circuitul natural pentru un edificiu de patrimoniu național. Pentru el, ”Cetățuia nu este un corp străin, ci este parte a grupului de monumente istorice a Brașovului”. Restaurarea trebuie abordată ”integrat”, pentru că un concept simbiotic de repunere în circuitul turistic și cultural ar avea șanse de reușită. O abordare separată va duce la o scindare la nivelul percepției, cu impact degenerativ asupra valorii sale patrimoniale.

În opinia lui Nicolae PEPENE, cea mai eficientă administrare a Cetățuii ar fi în parteneriat (Primăria, Universitatea Transilvania, Muzeul Județean de Istorie Bașov), căci mai multe capete bine intenționate pot fi mai eficiente, iar discuțiile mai constructive și, clar, în favoarea revigorării spațiului oferit de trunchiul unei cetăți încă bine conservate. 

Ce nu înțeleg eu este dificultatea identificării unor direcții comune, a unor linii de dialog între cei care au puterea de decizie și cei care au know-how-ul, în scopul conlucrării în beneficiul localnicilor și al musafirilor ce se înghesuie (ca și mine, de altfel) să viziteze urbea, al străinilor care revin. Pentru că ar trebui revigorată și zona situată lăturalnic, ”după ziduri”, cunoscută mai puțin sub denumirea ”Promenada Regală”, în prelungirea căreia tronează ”coroana” monumentelor istorice – Cetățuia Brașov.

Știu că este uman ”să vrei”, să îți dorești ”să posezi”, dar întrebarea cea mai dificilă care se desprinde din scenariile generate în urma unei achiziții de patrimoniu este ”ce faci cu ea?”. Pentru că ”simpla” intrare în posesie nu se finalizează cu un ”punct”, ci, dimpotrivă, este de abia un început. Dreptul de proprietate („cine să aibă Cetățuia Brașov, a cui să fie, la cine să ajungă?”) ar trebui să fie, în cazul acesta, mai mult o obligație: restaurare, valorificare, interconectare. Iar simplele băi de mulțime nu sunt benefice unor ziduri deja mucegăite.