Trilogie despre o lume între două Breaking News. Partea a treia.

Proprietar voluntar de teren cu încărcătură istorică. 

Janusz Wieslaw Szalinski este om de afaceri și consul onorific al Poloniei la Brașov. Și, printre altele, proprietar al terenului pe care este amplasată Secția Etnografică a Muzeului Național Bran. Sau, mai pe scurt, Muzeul Satului Brănean. 

Un teren cu o valoare aproximativă de un milion de euro, care găzduiește monumente ale arhitecturii tradiționale din zonă, de o valoare inestimabilă. A achiziționat în mod voluntar terenul, în ideea construirii unui model de afaceri de succes, pornind de la valorile amplasate pe acesta. Un fel de ”satelit” al profitabilului Castel Bran, Muzeul Satului Brănean ar putea – crede domnia sa – să returneze constant beneficii materiale, dacă exponatele sunt promovate, întreținute și prezentate într-o formă mult mai atractivă decât cea în care se află azi: pur și simplu așternute pe terenul său, într-o stare de conservare din ce în ce mai precară. Problema este, însă, că nu a găsit o cale amiabilă de a gestiona exponatele – gospodării și anexe țărănești din zonă, unele având vechimi de circa 200 de ani. Situația trenează de ani de zile, timp în care gospodăriile se degradează pe zi ce trece, pentru că nimeni nu-și asumă responsabilitatea restaurării lor. Muzeul nu, pentru că Janusz Szalinski a obținut în instanță dreptul de a cere strămutarea lor. 

Janusz Szalinski nu, pentru că nu a identificat o cale de colaborare cu instituțiile statului român, prin care fiecare să obțină ceea ce urmărește: Muzeul Bran – vizibilitate, aspect îngrijit, continuitate, iar omul de afaceri – profit. Dânsul crede cu tărie că spațiul ar putea fi amenajat în beneficiul ambelor părți, susține că nu va solicita eliberarea terenului și că are deja în plan construirea unui corp pavilionar care să găzduiască demonstrații ale unor meșteșuguri tradiționale realizate de artizani locali, revitalizarea turismului, promovarea muzeului și conferirea unei identități istorice pentru fiecare dintre exponate, care le-ar face mai atractive și mai frecventate. 

Am discutat personal cu ambele părți implicate – și cu Janusz Szalinski, și cu Mihail Gorgoi, managerul Muzeului Național Bran (intră aici, dacă n-ai citit deja). Nu sunt adeptul renunțării benevole, de către statul român, la comorile identitare care formează însăși esența sa. S-a întâmplat de mult prea multe ori. Dar nici nu cred că o stare de conflict pasiv ar putea aduce beneficii cuiva. Janusz Szalinski nu a obținut, încă, o sentință definitivă favorabilă. Decizia Curții de Apel Brașov a fost să amâne decizia. Așa că momentan poate doar să vorbească despre ce ar vrea să facă – cel puțin până pe 6 februarie. Eu am consemnat și promit că voi urmări cum se derulează, în continuare, lucrurile. Pentru că, spre deosebire de alți creatori de conținut, am în atenție Muzeul Bran și în afara spike-urilor care dau naștere la mult-vânatele „Breaking News”.