Trilogie despre o lume între două Breaking News. Partea a doua.

Manager al instanțelor de judecată și al executorilor judecătorești

Mihail Gorgoi este director al Muzeului Național Bran din august 2017. Și nu a reușit să trăiască vremuri bune de atunci până azi. A venit în ideea de a salva muzeul, la rugămintea unui ministru. Dar a trăit să vadă una dintre secții evacuată (Secția de Istorie „Regina Maria”) și se teme că va trece din nou prin același calvar, odată cu posibila evacuare a Secției Etnografice. La preluarea postului, terenul pe care e amplasată Secția Etnografică fusese deja pierdut definitiv în instanță. A căutat mereu modalități de a o recupera, de a asigura continuitatea secției în spațiul în care se află acum, a fost – ca reprezentant al instituției – parte în nenumărate și interminabile procese, pe care statul român le-a pierdut rând pe rând. Un ultim litigiu, care are drept obiect evacuarea secției, la solicitarea actualului proprietar al terenului, are următoarea înfățișare azi, 30 ianuarie. Muzeul pe care îl conduce – și prin extensie, domnia sa – au avut parte de reflectare mediatică doar în momentele care au hrănit aparatul media cu „Breaking News”: atunci când executorii judecătorești s-au înființat la poarta instituției, atunci când muzeul a fost amenințat cu dispariția, atunci când cineva, undeva, din spatele tastaturii, a considerat că știrea poate să îi aducă un puhoi de click-uri și de abonați. Dar între două „Breaking News”, Mihail Gorgoi a continuat să fie manager al muzeului, uitat, neștiut, ignorat de devoratorii de senzațional. Muzeul n-a suferit de o moarte brutală, așa cum poate ar fi sperat Creatorii de conținut. În schimb se târăște spre neființă, într-o agonie lentă și deloc senzațională, care nu mai poate face titlul știrilor... și deci nu există!

Ne spune că între două pulsuri ale oglindirii în mass-media a căutat mereu alte și alte modalități de a recupera ceea ce crede cu tărie că trebuie să aparțină statului român, instituției: terenul care găzduiește monumente arhitecturale tradiționale vechi de sute de ani, încadrate în Lista Monumentelor Istorice, de importanță națională. Pe scurt, gospodăriile țărănești adunate în anii ’60 și expuse cu grijă în Secția Etnografică a muzeului. Dar n-a avut de partea sa nici potența unui avocat care „dictează sentința judecătorilor” – așa cum are actualul proprietar al terenului – nici susținerea mulților miniștri care s-au perindat pe la Ministerul Culturii, nici posibilitățile financiare necesare pentru a readuce la strălucire secția. În ultima perioadă, actualul ministru al culturii a arătat, în sfârșit, deschidere pentru muzeu. Dar prea târziu. Proprietarul actual al terenului – diplomat, om de afaceri și cetățean polonez – nu intenționează să vândă terenul pe care l-a obținut de la trei urmași ai proprietarului inițial, toți cu vârste în preajma centenarului, dintre care doi n-au fost văzuți niciodată dar... au iscălit. Cu aceeași semnătură, după cum aflu cu surprindere. Instanțele de judecată au fost oarbe la multe dintre aceste aspecte. Au omis să înțeleagă că imobile vechi de sute de ani nu pot fi ridicate și mutate în cutii de carton. Iar când au înțeles... sentințele au fost atacate sau anulate. 

Prins între neputința unui „funcționar la stat”, cu toate limitările pe care le implică acest statut, și dorința de a păstra Secția Etnografică acolo unde este, așa cum este, a încercat fără succes să prezerve, să conserve, să aducă înapoi. Viitorul depinde de încă o sentință – ultima! – care se va pronunța astăzi. După care poate să urmeze o nouă confruntare cu alți executori judecătorești și... distrugerea iremediabilă a Secției Etnografice Bran!