Trilogie despre o lume între două Breaking News. Partea întâi.

La 3 pași în stânga intrării la Castelul Bran, zace o minune despre care nu (mai) știe aproape nimeni!

Mai știe cineva ceva de Muzeul Național Bran? A apărut pe radarele noastre doar la momente-șoc. Avizi de senzațional, am citit cu lăcomie tragedia care era pe cale să i se întâmple... evacuare... desființare... distrugerea patrimoniului... Breaking News cu burtieră roșie, revoltă, groază, indignare... apoi totul a reintrat în făgașul normal. Și nu ne-a mai păsat. Ca niște spectatori ai Apocalipsei, savurăm cu bucurie șocul groaznic pe care ni-l produce un accident mortal cu iz de cataclism, dar ne întoarcem privirea de la muribundul care se târăște în neputință, pentru a-și da duhul într-un mod complet ne-senzațional și mediocru...

Amețiți de intensele arome fatidice ale altor și altor „Breaking News”, ghiftuiți de șoc și groază, sărim de la o tragedie la alta în căutarea acelei tresăriri de emoție care să ne facă să simțim că existăm. Dar care nu ajută în niciun alt sens, pe nimeni. Pe asta se și bazează Distrugătorii de Lumi. Un șoc repretat de prea multe ori nu mai este șoc, iar breaking news-ul se transformă încet în știre obișnuită, pentru ca ulterior să își retragă însăși existența dintre zimții pulsului existențial. Biiiiiiiiip și linie dreaptă... pacientul a încetat să mai prezinte interes pentru public. Înlocuiți repede spațiul ocupat de defunct, cu o altă știre-bombă! Aparatul media consumă realitate și elimină senzațional. 

Dar între pulsurile tot mai slabe ale reflectării în presă, Muzeul Național Bran există în mod continuu. Este un organism viu care trăiește și se hrănește cu atenția noastră. Pentru că fără noi, întregul scop al existenței sale dispare. El este pentru a fi descoperit, admirat, cercetat! Nu pentru a face titlul știrilor catastrofice! Cât timp va mai exista? La această întrebare nimeni nu are răspunsul. Am discutat, pentru voi, atât cu managerul muzeului, Mihail Gorgoi, cât și cu Janusz Szalinski – om de afaceri și diplomat. Primul are în grijă întreaga instituție, inclusiv superbele gospodării țărănești din Secția Etnografică – sau Muzeul Satului Brănean, cum poate îl știți. Al doilea are terenul de sub ele. Fără a avea pretenția că trag concluzii, am să vă prezint perspectivele fiecăruia și vă invit să... nu să judecați. Ci să vizitați! De ce? Cel puțin din următoarele motive:

- pentru că exponatele – elemente de arhitectură rustică autohtonă cu vechimi chiar și de 200 de ani – sunt atât de valoroase încât au fost incluse în tezaurul patrimoniului cultural național;

- pentru că există și posibilitatea ca întregul Muzeul al Satului să își înceteze existența în mod subit și brutal; iar atunci nu va mai rămâne nimic decât un alt „Breaking News”...

- pentru că în forfota zonei centrale a Branului, reprezintă o oază de liniște greu de imaginat;

- pentru că e exact la 3 pași de intrarea în incinta complexului Castelul Bran;

- pentru că dacă reușiți să treceți de cele 40 de tarabe înșirate de-a lungul intrării în muzeu, o parte dintre voi veți redescoperi aroma satului bunicilor din copilărie;

- pentru a arăta că vă pasă chiar și în pauzele dintre două „Breaking News”; pentru a demonstra că aveți memorie, că n-ați uitat chiar tot ce ați citit despre apropiatul sfârșit tragic al Secției Etnografice;

- pentru a-l hrăni cu atenția voastră și, astfel, a-i da o vlagă, un suflu vital atât de necesar acum!

Pentru că merită!

Notă: din cauza situației juridice actuale, Secția Etnografică a Muzeului Național Bran poate fi vizitată doar în week-end. Nu se percepe taxă de intrare.