Ce ai putea scrie de Crăciun și nu s-a spus? Toate urările au fost transmise, toate energiile pozitive au fost adunate pentru cei dragi, iar patimile au fost ascunse… pentru a fi scoase mai târziu.
Am fugit din București pentru a căuta și simți magia sărbătorilor autentice și am ajuns în Țara Zarandului, într-un sat liniștit, moțesc, în care de ceva ani încoace Crăciunul nu mai e acoperit de zăpadă, ci învăluit de cețuri albe, întinse peste dimineți cu bură și peste apusuri înroșite.
Gazdele mele au primit colindători, iar prin glasurile acestora s-au rostogolit colinde vechi, nemaiauzite, cântate într-o vorbă arhaică, de neînțeles pentru mine. Și nu au plecat degrabă, pentru că gazdele i-au invitat în casă și am stat cu toții la povești, iar colindătorii s-au oferit să ne mai colinde. Minunată eram, pentru că cei la care stau Crăciunul acesta au început, mai întâi încet, apoi cu voci ferme, să cânte împreună cu musafirii din altă vreme. Iar eu, eu doar ascultam vrăjită oamenii asezați la lumina lumânărilor, uitându-mă cu gura căscată cum se derula totul. Lumina caldă le scălda chipurile și le încălzea vocile într-o singură notă, într-un singur ritm.
Crăciunul este despre familie, însă cred cu acceași tărie că poate fi vorba și despre omenie, despre lucuri simple și reîntoarcerea la tradiții. Noi, oamenii, avem nevoie să ne răgăsim și avem nevoie de contexte, iar Crăciunul le poate crea ca prin magie. Crăciunul poate liniști sufletele cât pentru un an întreg.
Ciudat însă e acest nou Crăciun în timpul zilei, căci toamna aceasta din plin decembrie îți limitează opțiunile iernilor autentice când îți înghețau mâinile făcând bulgări și cazemate, când te bucurai de pantele alunecoase pentru sanie sau de plimbările cu saniile trase de cai. Acum, în timpul zilei, te plimbi să aduni tot crâmpeiul solar în părul tău.
Nu știu cum e Crăciunul vostru dar al meu parcă e un vis încâlcit, căci îmbină arhaicul nocturn, magic, cu strigătul diurn al rupturii dintre anotimpuri. Încerc să mă adatez la vremuri, însă tânjesc după constanta ritualică a Crăciunului de poveste din timpul părinților mei. Nu neapărat pentru mine, cât pentru copiii noștri rupți între două lumi.
Și, ca o ultimă surpriză în această zi de 25 decembrie a anului 2022, mi-a fost dat să aud colindele dubașilor – o ceată de 15 colindători cu multe instrumente și voci puternice, care m-au prins la un joc pe care nu-l știam, dar pe care era musai sa-l fac. Cum ar fi fost să refuz?
Și iacătă-mă iar la căldura sobei și a poveștilor cu conținut cald. Încerc să vă transmit gândurile mele chiar și azi, și vă doresc liniște și sărbători frumoase oriunde ați fi, oameni dragi. Crăciun fericit!
0 Comentarii
Așteptăm să ne împărtășești opinia ta, cu convingerea că știi deja regulile de conduită care se aplică și în viața reală și în on-line.