Biserica Unitariană Dârjiu și ritmul unei vieți neschimbate

În încercarea de a vizita toate cele 7 biserici fortificate din Transilvania care fac parte din patrimoniul UNESCO – Biertan, Câlnic, Viscri, Saschiz, Prejmer, Dârjiu și Valea Viilor - m-am oprit la Dârjiu, în județul Harghita. Drumul ce te apropie de biserica fortificată este pustiu și te rupe de civilizație doar pentru a te pregăti pentru liniște. O liniște pe care, de data asta, am simțit-o ca fiind nenaturală, căci satul părea pustiu, vizitatorul unic eram … eu. Nu am văzut indicatoare care să menționeze că mă îndrept spre un obiectiv UNESCO. 

Biserica Unitariană din Dârjiu, potrivit ghidului local, a fost renovată în urmă cu 7 ani, deci prin 2015, iar zidurile în urmă cu 10 ani - cam în 2012. Tot ansamblul arată bine, tencuiala exterioară nu este afectată de ploi sau umezeală, și tot spațiul este îngrijit.

Însă ușile de la intrarea în biserică sunt din termopan maro și nu se integrează deloc în angrenajul acesta al timpului, iar țigla, schimbată în totalitate în urmă cu câțiva ani, începe deja să cedeze. O porțiune din acoperișul de la intrare a fost acoperită cu tablă, iar de pe zidul bisericii a fost decopertată o porțiune de tencuială, în speranța identificării unor picturi vechi. Nu s-au găsit, dar zidul a rămas așa. 

Eu am mai vizitat biserica de la Dârjiu în trecut. Dar de data asta, în interiorul bisericii, am văzut semnele evidente ale degradării: în anumite zone, pe pereți, a început să cadă tencuiala, uneori, până la stratul de piatră; igrasia este prezentă pe la colțuri și pe pereții turnului bisericii, iar urme de infiltrații de apă încep să-și facă simțită prezența. 

Ce m-a surprins a fost existența unei fotografii cu un soldat în uniformă hortystă (din cel de-al doilea Război Mondial), dar, probabil, “mulți văd, puțini cunosc”, vorba aia, și lipsa unui drapel românesc, de lângă cele prezente: al Ungariei, al așa zisului Ținut Secuiesc și un al treilea tot cu stema Ungariei, arborate în interiorul bisericii.

Pe fiecare bancă sunt cărți de rugăciune în limba maghiară, frumos aranjate, care-și așteaptă, în fiecare duminică, posesorii. 

Curtea este mi s-a părut fabuloasă exact așa cum e, doar cu iarbă verde, proaspătă, fără flori și alte artificii. Parcă te îmbie să te descalți și să-ți lași gândurile să se scurgă, iar rugile să se înalțe. 

Iar, zona hambarelor aflate sub șarpanta zidurilor ce depozitează chiar și azi cereale și alte bunuri, așa cum o facea în trecut, este foarte interesantă, mai ales că pe acestea se regăsesc și numele posesorilor. Spațiul acesta este amenajat ca un muzeu în aer liber ce găzduiește diferite obiecte casnice, agricole și multe fotografii vechi.

Am plecat mai departe, spre celelalte biserici fortificate UNESCO din Transilvania, cu constatarea că în general biserica fortificată este foarte bine conservată și degajă un ritm propriu ce pare a fi imuabil.