Cetatea se vede de departe. Se vede pentru că este albă și apare grațioasă de pe culmea de pe care străjuiește valea. Acum are eleganța unei lebede care a prins glas, o lebădă a cărui strigăt a fost auzit. Cetatea, o ruină până în anul 2012, a început să prindă formă în perioada 2013-2017, când a intrat într-un proces de restaurare care a urmărit reproducerea formei pe care a avut-o în secolul al XVII-lea, atunci când a fost tencuită.
Despre cetatea de la Feldioara (în limba maghiară Főldvár = „cetate de pământ”) nu se știa mare lucru, dar aceasta a revenit în atenția publicului călător odată cu repunerea în circuitul turistic, în 2018. În cadrul proiectului de reabilitare, care a fost realizat prin accesarea de fonduri europene, s-au conservat vestigiile rămase, s-au folosit numeroase date de arhivă, iar „reconstrucțiile volumetrice insuficient documentate au fost realizate din lemn, pentru a se diferenția cât mai clar de componentele istorice”.
Am aflat că a fost fondată de Ordinul Cavalerilor Templieri, care în 1211 a primit din partea regelui Andrei al II-lea al Ungariei dreptul de a se stabili în Țara Bârsei/ "Terra Borza", contra obligației de a apăra granița imperiului de atacurile migratorilor și de a converti populația băștinașă ortodoxă la catolicism. Templierii, cu experiența de constructori acumulată în Țara Sfântă și în Asia Mică, au adus pe meleagurile transilvănene tehnici și soluții de construcție întâlnite la marile castele cruciate de la Tyr, Crac des Chevaliers și Ascalon. Astfel, au costruit cetatea și și-au stabilit aici „sediul central”, motiv pentru care au și denumit-o Marienburg, închinând-o Fecioarei Maria, sfânta patroană a ordinului. La Feldioara, cavalerii teutoni au adus pentru prima oară în Transilvania și tehnica de construire în ziduri a găurilor de de tragere (mașiculiuri), arhitectură pe care o observaseră la fortificațiile cruciate din Siria.
În cei 14 ani cât au stat în Țara Bârsei, au dezvoltat foarte mult militar regiunea, ridicând nu mai puțin de cinci fortificații: la Codlea (Cetatea Neagră), Teliu (Cetatea Crucii), Râșnov, în proximitatea Brașovului și una chiar dincolo de Carpați, în teritoriile cumanilor (Castrum munitissimum). Aceiași cavaleri au fondat treisprezece localități în Țara Bârsei, cele mai cunoscute fiind Sânpetru și Prejmer.
Grandoarea cavalerilor teutoni a fost, pare-se, destul de efemeră, căci în 1225 același rege i-a alungat, după ce a aflat zvonurile potrivit cătora aceștia visau să creeze un stat independent în Țara Bârsei, cu sprijinul Papei. Astfel, toate proprietățile teutonilor aveau să revină, după anul 1240, ordinului cistercian. Ulterior călugării, împreună cu sătenii, au încecput să ridice, în același secol, o biserica fortificată, care va fi secole de-a rândul centrul vieții culturale și religioase a sașilor transilvani.
O refacere a fortificației este posibil să fi fost făcută după anul 1420, fapt determinat de existența unui document din 1439 care menționează că locuitorii Feldioarei au fortificat un "castrum" în vederea apărării bunurilor. Acest aspect ne indică faptul că, pe vremea lui Sigismund de Luxemburg, cetatea Feldioarei era una țărănească și localitatea primea dreptul, datorită ei, de a fi oraș.
Povestea continuă căci cetatea a fost distrusă în 1430 de turci, dar și de Vlad Țepeș în campania din 1457. Zidul de incintă din partea de sud a fost probabil distrus după bătălia de la Feldioara, în care Petru Rareș, voievodul Moldovei, a învins armata lui Ferdinand de Habsburg, regele Ungariei.
Ca fiecare cetate medievală din Transilvania, și Cetatea Marienbrug a strâns povești a căror zbateri evidente și-au pus amprenta asupra statutului, care din militar, a devenit administrativ și s-a transformat în spațiu de păstrare a alimentelor și de organizare a diferitelor evenimente ale comunităţii săseşti.
Potrivit echipei de experți, s-au restaurat zidurile de incintă și cele patru turnuri, precum și zidul de protecție. Fortificațiile inițiale, de pe vremea teutonilor, au fost conservate în întregime. Prin marcarea la nivelul solului, în curtea interioară s-au pus în valoare resturile capelei și a mănăstirii cisterciene. S-a reconstruit fântâna și s-a amenajat o zonă de belvedere asupra Țării Bârsei, aflată pe zidul de strajă. S-au executat subzidiri, injectări și lucrări de consolidare în paralel cu alte forme de conservare pentru zidăria veche. La injectările care au fost făcute la zidărie și la refacerea suprafețelor degradate ale tencuielilor s-a folosit un var hidraulic special, ce conține materie primă extrasă din Munții Dolomiți, importat din Italia. A urmat reconstrucția prin folosirea de lemn şi cărămidă – făcute la comandă la fabrica din Sighișoara pe modelul celei din care fuseseră ridicate zidurile Cetății – piatră și învelitori din țigle ceramice.
Deși sunt și opinii potrivit cărora restaurarea nu a respectat întocmai planurile vechi ale cetății și că materialele folosite nu au fost cele mai potrivite, eu, ca și călător, sunt mulțumită, pentru că am vazut în alte părți obiective de patrimoniu unde au fost puse ferestre din termonan, am văzut clădiri care se erodează, se prăbușesc și se pierd. Cetatea Marienburg este un câștig din punct de vedere istoric, cultural și turistic, iar zona îți induce o stare de liniște pe care simți nevoia să o păstrezi, să o iei cu tine.
Pentru mine, Feldioara este o poveste care a reușit să reînvie și să repună zona pe harta cetăților și bisericilor fortificate din Transilvania, care pot să readucă istoria veche aproape de noi, aproape de copiii noștri ce se îndepărtează galopant de trecut, deși ar avea nevoie de contact cu acesta.
0 Comentarii
Așteptăm să ne împărtășești opinia ta, cu convingerea că știi deja regulile de conduită care se aplică și în viața reală și în on-line.