Nicolae Pepene,
managerul Muzeului Județean Brașov, ne-a confirmat astăzi faptul că proiectul
cultural „Bastionul Artiștilor”, început în urmă cu doi ani, va fi continuat și
în acest an, cu toate că bastionul în sine a fost retrocedat către Biserica
Evanghelică, parohia Brașov.
Între instituția
muzeală și biserică urmează a fi semnat un contract de asociere în
participațiune, prin care autoritățile județene (în speță Consiliul Județean
Brașov) se obligă să asigure întreținerea monumentului istoric, iar biserica să
permită continuarea activităților cultural-artistice demarate de muzeu.
Pentru proiectul
„Bastionul Artiștilor”, Muzeul Județean de Istorie Brașov a câștigat premiul
„Proiectul cultural al anului 2020-2021”.
Este vorba despre concerte de muzică, spectacole de teatru și chiar de film, pe care le poți privi de sus, la propriu, conform motto-ului „Dacă vă place arta, puteți să ne priviți de sus”. Dar, dincolo de jocul de cuvinte, aș vrea să cred că “sus” poate fi o stare înălțătoare, pentru că arta alină orice suflet.
Mai multe detalii
puteți afla aici: https://www.facebook.com/bastionulartistilor.
0 Comentarii
Așteptăm să ne împărtășești opinia ta, cu convingerea că știi deja regulile de conduită care se aplică și în viața reală și în on-line.