Ce se poate face acum, dacă nu s-a făcut nimic atunci când se putea face ceva? Puncte de vedere asupra situației disperate de la Bran. Janusz Wieslaw Szalinski

Muzeul Bran a fost, cândva, o instituție culturală de referință în România, un centru muzeal care reușea să aducă, încă din perioada comunistă, vizitatori și diplomați străini, oaspeți de seamă și personalități ale vieții publice interne și internaționale. Dispunea de 3 secții – Castelul Bran (retrocedat în 2006, predat în 2009), Vama Medievală Bran (retrocedată în 2006, predată în 2018) și Parcul sau Secția Etnografică – o colecție de 18 gospodării țărănești absolut superbe. Problema e că sunt amplasate pe un teren care a fost retrocedat, cumpărat, și pentru care se derulează acum un hățiș de procese privind dreptul de proprietate sau de servitute. 

Presa mai scrie astăzi despre Muzeul Național Bran doar când „ajunge cuțitul la os”, doar când apare știrea senzațională că „va fi evacuat”. Noi ne-am întrebat ce se întâmplă acolo și în perioadele de acalmie. Și am încercat să refacem firul poveștii muzeului, ca să înțelegem cum de s-a ajuns aici – la somații de mutare a celor 18 căsuțe, litigii nenumărate și sume colosale cerute sau chiar plătite drept chirie de către statul român pentru proprietăți care, cândva, îi aparțineau. 

Pentru asta, am luat legătura cu câțiva foști manageri ai instituției, cu directorul actual, cu proprietarul terenului în dispută – consulul onorific al Republicii Polone la Brașov – precum și cu reprezentanți ai Ministerului Culturii.

Vom aborda fiecare interviu separat, iar la final vom încerca să punem cap la cap afirmațiile, datele și documentele obținute, pentru a extrage un sens. Episodul de azi: interviu cu proprietarul terenului. 

Nimeni nu își asumă responsabilitatea unei decizii

Janusz Wieslaw Szalinski este, împreună cu soția sa, proprietarul a două treimi din suprafața terenului pe care e amplasată Secția Etnografică Bran. Tot el este și consulul onorific al Poloniei în Brașov. Ne spune că, în relația cu autoritățile române, a constatat că nimeni nu vrea să îşi asume responsabilitatea unei decizii. Din această cauză, nu primește răspunsuri la propuneri sau la solicitările referitoare la terenul său. Cererile sale sunt trimise muzeului, care la rândul său le trimite Ministerului Culturii. Acesta nu răspunde niciodată. 

S-a purtat o singură discuție referitoare la teren. Dar nu pentru a se găsi soluții.

Singura dată când proprietarii au fost contactați de un reprezentant al Ministerului Culturii a fost la începutul anului 2020, când secretarul de stat Liviu Brătescu a efectuat o deplasare în Bran. După cum ne spune Janusz Szalinski, secretarul de stat nu a încercat să găsească soluții, ci doar le-a transmis că „nu au drepturi" asupra terenului, motiv pentru care a catalogat discuția drept „inutilă”.

Statul a pierdut toate procesele privind dreptul de proprietate asupra terenului

Chiar dacă, până în prezent, nici muzeul și nici ministerul nu au câștigat niciun litigiu care să anuleze dreptul de proprietate asupra terenului (altele aflându-se actualmente în derulare), se pare că statul nu caută o rezolvare a situației favorabilă monumentelor din Secția Etnografică. De aceea, cea mai recentă propunere înaintată de consul a fost redactată astfel încât „să îi mulțumească pe toți” – secția va rămâne deschisă, angajații nu vor fi daţi afară, iar proprietarii terenului se vor îngriji ca spațiul și cele 18 gospodării țărănești din interior să fie întreținute și să devină atractive pentru vizitatori. La fel ca şi în rândurile anterioare, ministerul nu a răspuns.

Notă: i-am cerut consulului o copie a acestei propuneri înaintată Ministerului Culturii, ca să v-o putem prezenta. Ne-a precizat că e o decizie care trebuie să aparțină avocatului său, responsabil cu partea legală a problemei. Ulterior, nu a mai revenit cu un răspuns. E păcat, pentru că în tot acest „război” al declarațiilor, ar fi fost unul dintre puținele fapte solide, concrete, care să încline balanța între părți. 

Unele chioșcuri au fost redeschise pentru a sprijini comunitatea locală

Pentru a sprijini comunitatea locală, Janusz Szalinski a permis unor meşteri populari din Bran, fără alte surse de venit, să ocupe sau să reocupe unele dintre chioşcurile amplasate pe aleea centrală a Secției Etnografice. În cadrul discuției cu noi, consulul a subliniat că este vorba doar despre meşteri locali, nu și despre comercializarea de suveniruri, şi că este o formă de sprijin a comunității din Bran, nu una bazată pe profit. De altfel, meşterii populari sunt prezenți doar în week-end-uri. După ce va intra în drepturi depline asupra terenului – pentru că e convins că acest lucru se va întâmpla mai devreme sau mai târziu - Janusz Szalinski și-a propus să îmbunătățească și această formă de sprijin a comunității.

Scurtă istorie a Muzeului Bran 

Muzeul Bran a fost înfiinţat în anul 1957, când a fost amenajată o expoziţie de artă şi istorie medievală. În anii ’60, s-a început amenajarea unui muzeu al satului brănean cu titulatura Secţia Etnografică Bran. În anul 1987 s-a deschis secţia Vama Medievală, amenajată în clădirea de la baza Castelului Bran, imobil care a aparţinut administraţiei vamale austro-ungare până în anul 1918. În toată această perioadă, Muzeul Naţional Bran a fost în administrarea Consiliului (Popular) Judeţean Braşov. În 1990-1991, când s-a făcut trecerea la Ministerul Culturii, existau trei secţii la Bran: Secţia Castel, Secţia Vama Medievală şi Secţia Etnografică. După retrocedarea Castelului, în 2009, s-a desfiinţat Secţia Castel şi toate piesele au fost transferate la Muzeul Vămii, într-un spaţiu mult mai mic, unde s-a încercat reconstituirea unor interioare din Castel. În anul 2018 și „Vama” a fost evacuată, în acest moment Muzeul Vămii funcționând într-o pensiune pentru care, conform surselor noastre, statul plătește 8.000 euro chirie lunară. În ultimii ani, terenul pe care e amplasată Secția Etnografică a fost retrocedat, acest fapt ridicând probleme privind integritatea celor 18 gospodării țărănești amplasate pe suprafața de aproape un hectar a secției.