Știți momentele
acelea în care câteva minute din viață îți schimbă întreaga perspectivă
asupra unui lucru pe care erai sigur? Când ai o revelație? Când începi să te
întrebi dacă nu cumva te-ai înșelat până acum și ceea ce știai sigur nu mai
pare atât de sigur în prezent?
Un asemenea moment
l-am avut astăzi, când am realizat un interviu cu Janusz Szalinski, proprietarul demonizat a două treimi din terenul pe
care se află Muzeul Satului Bran – cel care, conform presei din România, vrea
să mute întregul patrimoniu al instituției ca să ridice, pe locul sacru al unor
monumente de tezaur ale patrimoniului cultural national, un „parc Dracula”…
Calm și într-o
română perfectă, desi cu un ușor accent strain, consulul onorific al Poloniei
în România mi-a mărturisit că nimic din aceste afirmații nu este adevărat. Și
pe măsură ce povestea se desfășura, am început să îl cred.
Janusz Szalinski și soția sa, Sanda Reit, au cumpărat două treimi din terenul pe care este amplasat Muzeul Satului Bran (sau Secția Etnografică în aer liber, cum se numește de fapt) de la proprietarii de drept – nu de la fostul primar Dumitru Reit, cum se vehiculează în majoritatea articolelor pe această temă. Acesta din urmă a fost doar mandatar. Corecția a fost făcută de Janusz Szalinski, după publicarea primei variante a acestui text.
După ani de procese pierdute de Muzeul Național Bran, proprietarii terenului au trimis executorii judecătorești, pentru a fi puși în posesia terenului pe care îl dețin de fapt și de drept.
După ani de procese pierdute de Muzeul Național Bran, proprietarii terenului au trimis executorii judecătorești, pentru a fi puși în posesia terenului pe care îl dețin de fapt și de drept.
Ce mi-a spus Janusz Szalinski – și contrazice tot
ce știam până azi despre situația Muzeului Satului – e că intențiile sale nu
sunt de a desființa secția, ci de a o prelua în administrare, pentru a o
transforma într-un punct de atracție turistică la standarde mult mai înalte
decât cele pe care le are momentan, pentru a o face profitabilă, după modelul
Castelului Bran. Iar acesta e, în primul rând, visul soției sale, Sanda Reit, care e localnică și știe Muzeul Satului dintotdeauna.
Noii proprietari ar desființa chioșcurile cu „suveniruri” – chinezisme pe care le găsești la orice punct turistic – ce se întind acum în interiorul Muzeului Satului până aproape de gospodăriile țărănești clasate în tezaurul patrimoniului national (trebuie să recunoaștem – o asociere care nu prea face cinste istoriei promovate de muzeu), ar angaja „orice specialiști decide statul roman” pentru restaurarea exponatelor care nu sunt în stare grozavă acum, ba chiar suferă de lipsă acută de fonduri, ar reamenaja spațiul exterior și interioarele gospodăriilor, astfel încât întregul ansamblu să devină unul plăcut ochiului, o zonă de călătorie în timp, către vremurile apuse ale satelor din zonă. Ar determina personalul să aibă o ținută specifică spațiului (costume populare), pentru a te transpune mai repede în timpurile din care au fost extrase și adunate aici cele 18 gospodării țărănești (mutate în anii 60 și remontate piatră cu piatră, bârnă cu bârnă – pentru cei care nu știu). Janusz Szalinski este un om de afaceri, iar intențiile sale declarate sunt de a aduce în Muzeul Satului din Bran „cel puțin jumătate din vizitatorii Castelului Bran”. O statistică a anilor trecuți pe care o citez din memorie – cifrele pot fi inexacte, dar sunt pe aproape – arăta că Muzeul Satului Bran avea circa 11.000 de vizitatori anual, în timp ce Castelul Bran – aproximativ un milion…
Pentru cei care nu știu, porțile Muzeului Satului Bran sunt exact la intrarea în Castelul Bran, sufocate de chioșcuri de chinezisme și suveniruri mai mult sau mai puțin autentice. Dacă nu îl cauți, nu îl găsești. Poți intra până la jumătate ca să îți cumperi o lingură de lemn sau o bucată de brânză, dar n-ai idee că nu te mai afli în zona comercială, ci în Muzeul Satului. Dacă ai avea curiozitatea să mai faci un pas, de nicăieri s-ar ivi personalul muzeului, care ți-ar spune costul biletului. Dar n-o ai. Pentru că nu știi. Pentru că n-ai cum să afli. Iar asta o scriu din experiența proprie – am căutat și am găsit Muzeul Satului, pe care l-am și vizitat de câteva ori. Dincolo de chioșcurile cu suveniruri, te așteaptă o liniște incredibilă și priveliști pe care unii dintre noi și le mai amintesc din căsuțele bunicilor de la țară… mirosul de lână… carpetele cu motive românești de pe pereți… cuptorul de pâine… joagărul… grajdul de animale… căruța din șură… iarba verde, cosită conștiincios și bătută de copitele vitelor… O lume pierdută pe care unii încă am trăit-o, dar pe care copiii noștri n-au cum să o mai regăsească decât în muzee. În muzee bine întreținute, care te atrag, care se promovează, despre care știi dinainte de a ajunge la ele. Asta promite Janusz Szalinski, care îmi mai spune că de ani de zile – de când a întăbulat terenul – trimite adrese către Ministerul Culturii, cu propunerea de preluare și de revitalizare a muzeului, la care nu primește niciodată răspuns… Sechestrul și executorii judecătorești despre care a vuit toată presa (și despre care am scris chiar și noi)? Datorate lipsei de reacție și tergiversării unei rezolvări a situației care să conducă la restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice pe care le deține Muzeul Satului Bran, la adevărata lor valoare. Pentru că la un moment dat te saturi ca statul să te ignore.
Janusz Szalinski spune că nu are nicio intenție de a cere mutarea gospodăriilor țărănești din muzeu – care ar echivala cu distrugerea lor iremediabilă. Cu atât mai puțin soția sa, o fiică a Branului! Spune că nu vrea să vândă și nu vrea să perceapă chirie statului roman. Spune că ar putea rezolva și problema celeilalte treimi a terenului, pe care nu este proprietar, pentru ca administrarea sa să fie unitară și orientată către valorificare, restaurare și prezervare. Către punere în valoare a unor bijuterii arhitecturale pe care le vizitează actualmente doar 10% din cei care vin să vadă „Castelul lui Dracula”. Cât despre un „parc al lui Dracula”, mi-a spus că nici vorbă de așa ceva. Că a mai spus tot ce mi-a relatat și mie, dar că secvențele respective au fost omise de presa în căutare de senzațional. Pentru că „sechestru” și „desființare” sună bine, pe când „prezervare” și „punere în valoare” nu adună vizualizări…
Janusz Szalinski spune că nu are nicio intenție de a cere mutarea gospodăriilor țărănești din muzeu – care ar echivala cu distrugerea lor iremediabilă. Cu atât mai puțin soția sa, o fiică a Branului! Spune că nu vrea să vândă și nu vrea să perceapă chirie statului roman. Spune că ar putea rezolva și problema celeilalte treimi a terenului, pe care nu este proprietar, pentru ca administrarea sa să fie unitară și orientată către valorificare, restaurare și prezervare. Către punere în valoare a unor bijuterii arhitecturale pe care le vizitează actualmente doar 10% din cei care vin să vadă „Castelul lui Dracula”. Cât despre un „parc al lui Dracula”, mi-a spus că nici vorbă de așa ceva. Că a mai spus tot ce mi-a relatat și mie, dar că secvențele respective au fost omise de presa în căutare de senzațional. Pentru că „sechestru” și „desființare” sună bine, pe când „prezervare” și „punere în valoare” nu adună vizualizări…
Acum câteva zile, i-am luat un interviu și
directorului Muzeului Național Bran, Mihai Gorgoi, cel care are în gestiune
Muzeul Satului Bran. Afirmațiile lui și opiniile mele referitoare la situația muzeului
le găsiți aici. Din respect pentru echidistanța profesională a jurnalistului,
n-am să șterg articolul. Și vă las pe voi să trageți concluziile, cunoscând
ambele variante ale „adevărului”. Eu personal aș da o șansă privată muzeului
care, din păcate, a eșuat „la stat” să performeze ani de zile!
Fotografii preluate de pe digi24.ro și indrani-handmade.blogspot.com.
0 Comentarii
Așteptăm să ne împărtășești opinia ta, cu convingerea că știi deja regulile de conduită care se aplică și în viața reală și în on-line.