 |
De la distanță totul pare frumos, dar...
|
Am fost o singură dată la Cetatea Țărănească de la Jimbor. A doua oară cu siguranță n-o să mai trec, cel puțin până când nu se restaurează. Asta e, dacă se va restaura vreodată. Greu găsești Jimborul pe hartă. Dacă nu îl știi, nu ajungi acolo. E la capătul lumii, sau așa pare. Drumul este (sau era, prin 2014-2015) plin de hârtoape
și de urme de pământ, de la utilaje agricole. Ici-colo câte o balegă. Satul pare fad și rupt de lume, cum probabil și este. Iar cetatea... cetatea își arată nesperat de frumos zidurile înalte |
| ...cum te apropii, începi să vezi și altfel lucrurile |
, mascate pe ici-pe colo de vegetația înaltă. Însă doar din depărtare. Pe măsură ce te apropii, urmele decăderii, ale distrugerii și ale nepăsării sunt tot mai evidente. Când îi ajungi la poale, te rogi să nu fie chiar așa, te rogi ca prima impresie să fie cea adevărată... și nu e!. Grămezi de piatră, acoperișuri sparte, acolo unde mai există accoperișuri, bârne de lemn rupte sau putrezite, iar zidul dinspre potecă e singurul care mai poartă o urmă a măreției de odinioară. Când pășești în ea, deja te-ai lămurit, deși încă mai speri că nu e adevărat. Blocurile de piatră care mai rezistăsunt scrijelite cu nume și mesaje (nu le-am descifrat, erau în maghiară), turnurile din colțuri sunt pline de șervețele și hârtii care acoperă știți-voi-ce-uri, iar curtea interioară, năpădită de buruieni, are urmele unor focuri de tabără probabil ale adolescenților locului, veniți să petreacă la un mic și o bere și să se împreuneze sub ascunzișul nopții sau poate prin bastioane, printre șervețelele care le acoperă nu-știu-ce-urile. Nu-ți vine să te gândești că locașul acesta era ultima linie de apărare a înaintașilor celor care copulează prin interior. Nu te poți gândi că în urmă cu 300 de ani a fost supusă atacului unor trupe tătare – fiind restaurată, după lupte, în 1692. Nimic din ce ochiul cuprinde în interior nu te poate duce cu gândul la măreția de altă dată, ci doar la nepăsarea de astăzi. Cum decade un colos de piatră, cum uită oamenii de protecția pe care o oferea, de speranța care putea trăi la adăpostul zidurilor mărețe... Cum dărâmăm lucruri mari, pentru lucruri mici... În pliantele turistice și în lucrările de specialitate poate fi Cetatea Jimbor... dar în realitate, astăzi, mai e doar Ruina Jimbor pe dealul acela. Iar în curând, nu va mai fi nimic.
0 Comentarii
Așteptăm să ne împărtășești opinia ta, cu convingerea că știi deja regulile de conduită care se aplică și în viața reală și în on-line.