Prin vara anului trecut toată presa de specialitate prezenta la modul laudativ includerea frontierei Imperiului Roman de pe teritoriul României (Limes) în UNESCO – practic, recunoașterea faptului că fiecare elemente component, precum și întregul (frontiera - Limesul) prezintă o importanță cultural-istorică de valoare mondială.
Practic, în cadrul celei de-a 46-a sesiuni a
Comitetului Patrimoniului Mondial, care s-a derulat în iulie 2024 în India,
complexul Frontierele Imperiului Roman – Dacia, format din 285 de componente
(situri) situate pe teritoriul României, a fost inclus în patrimoniul mondial.
Într-adevăr, e mare lucru! Conform unei liste
publicate de Hotnews aici,
siturile care compun Limesul sunt cam de 3 ori mai multe decât obiectivele din
România incluse deja în UNESCO.
Acum gândiți-vă cât de bine a fost gestionată
până acum ”mâna” aceea de situri UNESCO. Și cum se vor descurca instituțiile
statului cu de circa 4 ori mai multe situri. Mdap.
Mi-ar plăcea să pot spune că urmează o
„provocare” pentru tot calupul de instituții, comitete, comisii și autorități
pe care Institutul Național al Patrimoniului le menționează aici pentru aportul adus la includerea Limesului în UNESCO. Dar din păcate prevăd un
fiasco, din motive obiective (reducerea cheltuielilor bugetare) și subiective
(pasarea răspunderii între toate acele comitete, comisii și autorități,
superficialitatea, lipsa de viziune și nu în ultimul rând lipsa consultării
reale a mediului local).
Și dacă nu știți, majoritatea siturilor care
compun Limesul sunt fie îngropate în pământ, fie în ruină completă, fie
acoperite de construcţii ridicate ulterior peste ele.
Așadar... Felicitări, România, pentru includerea Limesului dacic în UNESCO, dar eu sunt într-o sceptică aşteptare a acelor măsuri concrete care să pună în valoare siturile. Punere în valoare la modul real, nu doar într-un plan de pe hârtie care sună bine citit de la capitală, dar care nu produce niciun efect din punctul de vedere al localnicului sau al turistului!
2 Comentarii
Eu nu-mi fac nicio speranță că vom ajunge vreodată să vizităm Limesul roman din România într-un circuit cum e, de exemplu, Via Transilvanica...
RăspundețiȘtergereMăcar putem încerca....abandonul distruge "amintiri"
RăspundețiȘtergereAșteptăm să ne împărtășești opinia ta, cu convingerea că știi deja regulile de conduită care se aplică și în viața reală și în on-line.