Am rătăcit, anii trecuți, nici nu mai știu pe unde! Căutând, am regăsit printre pozele mele ruinele unui locaș sfânt ce s-a preschimbat în pământ. S-a erodat doar pentru a se întoarce din lutul din care a răsărit cândva, sub blânda modelare a unor mâini ce aveau nevoie de credință. Pe atunci!
Pe dealuri neumblate, uitate chiar și de localnici, am găsit ruinele locului din care se ridicau, ca de nicăieri, rugile unor oameni a căror speranță se împletea cu apropierea de Dumnezeu, cu credința într-un viitor mai senin, mai puțin încărcat de griji. Cumva, zona altarului, care avea un statut “mai vertical”, te îndemna să rostești o rugăciune, și nu pentru propria persoană, ci pentru cei ce au fost, ca o formă de respect la adresa lor.
Pășeam cu grijă, nedorind ca intruziunea mea să sfărâme ultimele dovezi ale unui loc al sufletelor. Umblam printr-o liniște palpabilă și, deși nu mă așteptam să găsesc nimic spectaculos, în aer plana o energie uitată pe care nu am putut-o cataloga sau descrie cu claritate. Var, lut, paie și bârne... amprente ale lumii pe care o călcam. Totuși, am mai găsit ceva, dovada omului care a oblojit cu credința sa spiritul micuței biserici – preotul Nicolae Mardan, născut la 1840 – decedat în anul 1918.
Am plecat cu regretul că nu am aflat nicio poveste a bisericuței. Nu știu de ce, încărcată cu o energie contemplativă, am părăsit locul fără să mă gândesc să întreb pe cineva despre poveștile sau oamenii locului. Aș vrea să revin, dacă mai găsesc vreo urmă și nu e prea târziu, să aflu povești reale, unele cu o încărcătură de viață atât de puternică, încât îți pot rămâne în suflet. Mult timp!
4 Comentarii
Unde ai găsit un astfel de loc uitat de lume și vitregit de timp? Aceste locașuri ce aparțin altor lumi au parcă o energie mistică si îndeamnă la contemplare... La fel si articolul tău, care mă cheamă parcă să colind prin locuri neumblate si sa redescopăr secrete ale trecutului de care prea nepasatori ne-am rupt.
RăspundețiȘtergereSincer, nu mai stiu, dar o sa caut in lada memoriei pentru a vedea, daca totusi, gasesc un raspuns! Tare mult as vrea sa-mi amintesc :)
RăspundețiȘtergereTrist si frumos in acelasi timp.
RăspundețiȘtergereCa viata si ciclurile sale! Important e sa descoperim, sa traim si sa avem amintiri care sa ne faca sa ne simtim vii!
ȘtergereAșteptăm să ne împărtășești opinia ta, cu convingerea că știi deja regulile de conduită care se aplică și în viața reală și în on-line.