Biserica fortificată din Dîrjiu alias Cetatea Slăninilor

Poți crea simplu o lume rurală imaginară, doar privind focalizat asupra bisericii care reprezintă centrul universului unui sat, chiar și acum, în zilele noastre, sau mai ales acum. Pentru că, departe de tumultul orașelor pline, viața, în anumite locuri, se desfășoară într-un alt timp. Aici, în satul Dîrjiu din județul Harghita, al cărui centru spiritual se rostogolește, parcă etern, în duminicile înălțătoare oferite de protecția bisericii fortificate, uitarea nu și-a făcut loc. Biserica este un așezământ care nu a protejat umanul doar în situații critice, ci a intervenit și atunci când acesta a fost destabilizat interior.

Biserica fortificată, monument istoric de clasă A este una cele șase biserici fortificate din Transilvania incluse în anul 1999 pe lista UNESCO a patrimoniului cultural mondial. Aceasta a fost contruită în anul 1270, în stilul romanic, iar la începutul secolului al XVI-lea i-au fost adăugate arcade gotice. Pe fondul atacurilor otomanilor, aceasta a fost fortifificată cu ziduri masive de piatră, de 6 metri înălțime, și cu bastioane.  O siluetă aparte este şi turnul de clopotniţă, care face şi el parte din zid și măsoară 38 de metri.

Cele mai preţioase valori ale monumentului sunt reprezentate de picturile murale din secolul al XV-lea, dintre care fără îndoială cea mai importantă este seria de picturi care prezintă legenda Sfântului Ladislau, realizată în anul 1419 la comanda fiului lui Ungi István şi care s-a menţinut într-o stare foarte bună.

Biserica-cetate a jucat un rol important în viata sătenilor din vremurile străvechi până în zilele noastre, însă, în timp, funcţia de refugiu s-a transferat într-una simbolică de loc de apărare a bunurilor, pentru că în interiorul zidurilor se păstrează, chiar și în prezent, cereale, cărnuri afumate, șunci şi alte bunuri. Fiecare familie din sat are cel puțin un cui de lemn în turnul unde se depozitează alimentele, iar cuiele se moștenesc din generație în generație și nu se înstrăinează, numărul de cuie deținut indicând statutul social al familiei respective.

În fiecare miercuri, la cântatul cocoşilor - conform cutumelor instituite în epoca medievală, în vigoare şi astăzi - clopotul începe să bată, anunţând sătenii că se deschid porţile cetăţii şi că pot veni să îşi facă provizii pentru o săptămână.

Oamenii ce populează acest spațiu sunt organizați și respectă regulile nescrise, tradițiile străvechi, totul funcționând ca un mecanism consolidat peste veacuri. Comunitatea se implică activ în renovarea bisericii, fapt care explică stadiul aproape impecabil de conservare în care se află și azi monumentul. Deci dacă aveți drum în zona Sighișoarei sau a Odorheiului Secuiesc, vă sfătuiesc să faceți o mică abatere pentru a o vizita!