Revoluționarul, „voluntar” al istoriei, cu zâmbet asumat


Ne-a oprit la ieșirea din Casa Sfatului, clădirea unde își are sediul Muzeul Județean de Istorie Brașov. Ne-a întrebat dacă am văzut expoziția dedicată Revoltei din Brașov, de la 1987. La început am fost puțin deranjată. I-am aruncat o privire scurtă și m-am gândit că o să îmi ceară bani, servindu-mi o poveste lacrimogenă. Pe măsură ce omul vorbea, am început să conștientizez și să regret prejudecata pe care i-am aruncat-o. E un bărbat de vreo 60 de ani, îmbrăcat curat, proaspăt bărbierit, cu un ecuson al Muzeului de Istorie pe care scria ”voluntar”. Ne povestește că a fost unul dintre participanții la Revolta muncitorească de la 1987. Nu e nimic lacrimogen în vorbele lui, nu e nicio construcție menită să ne stârnească mila. E multă demnitate acolo. După ce ne spune cine e, face o pauză. Dacă vrem să aflăm mai multe, poate să ne povestească. Dacă nu, nu insistă. E alegerea noastră. Mă face curioasă și îl rog să ne spună mai multe. De data asta, îl privesc în ochi și îl ascult. Mi-a captat interesul și resimt o oarecare vină pentru că l-am judecat prea devreme. Ne spune că în 1987 nu îi lipsea nimic. Avea un salariu aproape dublu față de media anilor despre care vorbește.  Că soția lui câștiga la fel de bine și că avea acces privilegiat la alimente. Dar că nu a putut sta locului când a văzut coloana de muncitori pe Calea București, care strigau ”Nu stați la balcoane, că muriți de foame”. A coborât și li s-a alăturat. Iar cunoscuții l-au întrebat ce caută acolo, pentru că – spre deosebire de ei – are tot ce îi trebuie. Nouă ne spune, simplu, ”dar nu aveam curent, nu aveam căldură”. Nu ne aruncă declarații patriotarde, nu ne vorbește despre ”binele general” sau despre ”viziunea” pe care ar fi avut-o, de a scăpa de jugul comunist. Și îl admir pentru asta. Ne spune că au fost mii de oameni atunci și că după înnăbușirea revoltei toți au fost anchetați, condamnați, deportați. A petrecut săptămâni la București – știe data exactă la care a fost ”săltat” și apoi eliberat. Ne spune că au fost bătuți crunt, privați de somn, interogați. El a primit închisoare cu suspendare. Apoi a fost deportat în Teleorman. Îl amintește și pe sectoristul care l-a preluat după ce s-a întors din București. Cel care l-a servit cu o țigară, iar mai apoi l-a ”omenit”, rugându-l ”să nu îi facă probleme”. Și nu i-a făcut. Acum, singurul lui copil e plecat în străinătate, unde a prins deja rădăcini. Nu mai vrea să se întoarcă acasă, iar el nu vrea să îl oblige. E viața lui, să și-o trăiască așa cum crede el că e mai bine.
Își încheie povestea spunându-ne că, dacă ne interesează, are DVD-uri cu povestea Revoltei din 1987, cu depoziția și cu povestea lui. Nu mai am niciun DVD player în casă. Evoluția tehnologiei m-a determinat să le schimb pe toate cu televizoare smart și laptopuri fără CD-ROM. Îi cumpăr un DVD și i-l plătesc dublu. Acceptă cu greu, spunând că ”se împrumută”, ca să îmi poată da restul corect. Insist să păstreze diferența și în schimb, îmi oferă un DVD ”personalizat” – scrie o dedicație pentru mine și la final se semnează. Are un scris frumos, ține cu atenție markerul și are grijă ca fiecare literă să fie egală cu celelalte. Se pare că încercările vieții nu l-au doborât, nu l-au însăprit sufletește, este doar sincer. Și putem vorbi despre o sinceritate, cumva inocentă, care nu are scop, nu are o îndârjire, ci...doar este, alături de un zâmbet al trecerilor asumate.
Plec cu un gust amar – în primul rând referitor la mine și la prima mea reacție față de el – iar mai apoi legat de ultimii treizeci și ceva de ani: la speranțele, așteptările și aspirațiile muncitorilor din Brașov, atunci când și-au asumat toate consecințele și au decis să se revolte ”cu doi ani prea devreme” (numele expoziției din Muzeul de Istorie Brașov), apoi la cele ale întregului popor român, la Revoluția din 1989. Unde sunt ele? Ce s-a întâmplat de atunci? NU este păcat că ne pleacă copiii în alte țări pentru a-și construi un viitor mai bun? Oare dacă acei muncitori ar fi putut arunca o privire în viitor, dacă ar fi putut vedea peste 30 de ani, ar mai fi ieșit în stradă?

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii