Tăceri de piatră

Toamna blândă mi-a purtat pașii prin locuri de liniște eternă, unde memoria pare a se fi transformat, în primul rând, în energie, căci odată intrat..... te mistuie nostalgia și te năpădește o liniște venită de departe... E vorba despre străbunii noștri, căci toți îi avem pe undeva. Dar locurile astea au o candoare aparte, o candoare a locului uitat în care singura amintire, singurul interes constant pare a veni doar de sus, atunci când plouă, când soarele încălzește roca depusă cândva ca amintire eternă. Unele urme ale trecerii prin lumea asta sunt căzute, unele erodate, undele au dat nașterii vieții, adăpostind mușchi și flori delicate, însă toate, fără excepție, spun o poveste. O poveste unică a omului ce a fost și a amintirii sale uitate. Aș vreau să nu-i uităm și atunci când avem puțin timp să ne întoarcem spre bunii noștri, măcar pentru a ne aminti. Amintirea încarcă energetic și ne face să mergem mai departe cu capul drept!