IA, pentru mine, poartă în ea peceți ale sufletului și ale trecerii femeii prin viață. Pentru că pânza aceea albă pe care începe să fie cusută povestea, nu știi cum va arăta. IA poartă povestea prezentului, nostalgia amintirilor sau durerile procesului uman prin astă viață. IA românească este însăși existența sufletului celei care o coase și prinde viață prin dragul cu care degetele își exprimă emoțiile.
Ziua IEI se sărbătorește odată cu celebrarea Sânzienelor, care are loc la trei zile după cea mai lungă zi din an și este guvernată se semnul Soarelui și al focului, mai ales că este strâns legată de Solstițiul de vară.
Cămașa este una din piesele cele mai importante ale costumului românesc, care concentrează cele mai multe elemente de împodobire și marchează, pregnant, prin decorul său, diferența de vârsta, contextul în care este purtată, starea socială și determină compoziția ornamentală a consumului. IA păstrează în dispoziția ornamentelor elementelor străvechi, ce diferă în funcție de regiune. Diferă în formă și culoare de la zonă la alta, în funcție de climă, relief, iar cel mai de preț element transmis de-a lungul timpului este broderia cu fir și mătase care împodobește fiecare piesă vestimentarăîn parte, într-un mod unic.
Motivele tradiționale care fac ca IA să devină o adevărată operă de artă, preponderent de tip geometric sau vegetal, sunt încărcate de simboluri profunde și de accea, IA este sacră.
Și pentru că vorbim de IE în contextul văratic al Sânzienelor, unul dintre cel mai des motiv brodat pe iile românești este motivul solar, evidențiat fie sub forma soarelui sau a florii-soarelui, cât și stilizat, sub forma unui cerc. Este un simbol ancestral, care vorbește despre divinitate, despre căldura soarelui, dătătoare de viață și generatoare de belșug, dar și despre ciclul vieții.
Sărbătoarea aceasta m-a prins la Brașov, unde am putut participa la un eveniment organizat de Muzeul de Etnografie de aici, care a prezentat o piesă reprezentativă din patrimoniul Muzeului, respectiv IA cu ”râuri” de stejar și ”fuduri” din zona Bran.
O piesă valoroasă, plină de broderie și de un curs vegetal aparte lucrat. Plasată central, aranjată magistral sub soborul de lumini, IA strălucea. Nu mai avea nevoie de prezentare, deși a avut parte de una. IA aceasta a avut parte de un discurs care a pus accent pe cercetare, descoperire, respect și continuitate. Căci despre asta este vorba când lucrezi la un muzeu de etnografie – despre a duce mai departe autenticitatea unui popor. Căci fără a marca acest lucru, în diferite moduri și contexte, ne pierdem, iar oamenii ”ăștia” fabuloși care lucrează cu „vechimea” beneficiază de un respect major din partea mea, mai ales că se văd rar, atât ei, cât și munca lor.
Au o simplitate și o decență a discursului care ți se imprimă pe piele, care te face să vrei să cunoști mai mult depsre acest produs românesc care a intrat în patrimoniul mondial și pe care îl purtăm puțin, îl promovăm doar când e nevoie și cam atât. Ar fi de datoria noastră, a tuturor să semnalăm, prin purtatea unui asemenea element sacru în vestimentația noastră, mândria de a aparține unui popor geu încercat, dar care a găsit metode de a transmite valorile autentice românești, de a transmite mândria de a fi român, care, din păcate, se disipează, se pierde printre nonvalori.
Dincolo de asta, Muzeul de Etnografie din Brașov ascunde niște comori. Vă invit să-l vizitați entru că merită.
0 Comentarii
Așteptăm să ne împărtășești opinia ta, cu convingerea că știi deja regulile de conduită care se aplică și în viața reală și în on-line.