Hanul Roșu – paloarea unei culori, cândva, vibrante

Am trecut de atât de multe ori pe lână acest han, dar nu am vazut decât ”roșu în fața ochilor”. Atât. Pentru că ”dincolo de roșu„ nu am știut că ar putea fi o clădire de patrimoniu clasa A. Poate pentru că e magazinul acolo, poate farmacia, poate geamurile de termopan, poate bordura gri de la baza clădirii care este ...nicicum, poate pentru că nu e promovată, poate pentru că nu poți intra să o vizitezi... habar nu am. Cert este că o căutam, fără să-mi dau seamna că, de fapt, o știam. 

Hanurile au apărut în Braşov în secolul XV, însă prima consemnare a unui han apare într-un jurnal de călătorie din 1519, care avea doar două paturi pentru oaspeţi. La recensământul din 1830, erau 9 hanuri în Braşov, o parte dintre ele fiind modernizate şi transformate în hoteluri mai târziu, odată cu introducerea căilor ferate (1873). Denumirile cu care hangiii îşi botezaseră afacerea erau pline de culoare – ”auriu”, ”roşu”, ”verde”, ”alb” -, altele aminteau de simbolurile Braşovului (coroana), altele împrumutaseră denumiri europene  - ”grand”, ”continental”, ”unio”, ”Europa”. 

Hanul Roșu este un monument istoric, mai vechi de secolul al VII-lea, cu două nivele, sub formă de careu. Numele a fost dat, așa cum intuim, de culoarea folosită la zugravirea fațadei. În perioada interbelică, clădirea a funcționat ca han, ca loc de distracție, până la marele incendiu din aprilie 1689, când a și fost refăcut. 

Potrivit unor documente ale vremii, la Hanul Roșu trăgeau în special călătorii români din Ţara Făgăraşului. 

Nici nu-mi pot imagina cum era atmosfera acestui loc de distracție și nu numai, pentru că hanul reprezenta o răscruce de drumuri și destine, un loc în care circulau veștile și cunoșteai oameni noi. Nu degeaba hanul are un loc aparte atât în literatura românească, cât și în cea universală. La han poposesc eroii lui M. Cervantes (Quijote şi Sancha Panza), muşchetarii lui Al. Dumas, eroii lui Al. Puşkin, H. Wells etc. I-a tentat acest motiv şi pe mulţi dintre scriitorii români: Ioan Slavici (Moara cu noroc), Ion Luca Caragiale (Hanul lui Mânjoală), Sergiu Matei Nica (Hangiul de la Cuşmărica) etc. Hanul este o punte, un simbol al trecerii, un loc de refugiu, popas rustic care apare în drumul călătorilor și le oferă protecție.

Ultima, cred, restaurare a fațadei, a fost făcută în anul 2011, când a fost montată o placă pe care este scrisă, în câteva cuvinte, istoria clădirii. Sincer, mie, acest Han Roșu peste care s-a așezat uitarea, nu m-a fermecat.Clădirea există pur și simplu, nu mai are nicio vibrație turistică pentru că nu este valorizat. Și ar putea fi.