Când am pornit cu gândul să ajung la biserica ortodoxă din Valea Mare (Covasna), care datează din 1793, am crezut că ajung la un locaș ca cele precedente. Dar nu a fost așa. Am pășit într-un locaș cu sfinți așa cum nu am mai văzut, picturi în multe tonuri de alb și gri, care luminau interiorul bisericii într-un mod ireal. Totul era altfel, eram cu adevărat într-o zonă sacră. Am continuat să descopăr și încercam să pășesc fără a vrea sa fac vreun zgomot, parcă să nu deranjez liniștea cerului. Privirea mi-a căzut pe niște sfinți îmbrăcați în port popular românesc și pe tricolorul pictat discret, deasupra altarului.
Părintele, care muncea prin curte, în ziua în care eu mă plimbam, mi-a povestit că ceea ce văd e rezultatul unei lupte cu igrasia, cu timpul, cu nefirescul, dar a meritat, căci bisericuța urmează să intre în patrimoniul UNESCO. Poate anul viitor. Când povestea despre munca sa, ochii îi zâmbeau. Eu tot îi spuneam că o să promovez și altora locașul și el doar zâmbea..., știind, poate, că munca lui, cea a Cerului și intenția mea sunt departe de tumultul cotidian...
0 Comentarii
Așteptăm să ne împărtășești opinia ta, cu convingerea că știi deja regulile de conduită care se aplică și în viața reală și în on-line.