Mănăstirea Snagov sub protecția sfinților încercănați

Deși sunt din București, nu am reușit să ajung la Mănăstirea Snagov pănă acum, iar în ziua în care am fost, 10 aprilie 2025, parcă natura mă testa. București, soare, călduț, însă, pe măsură ce mă apropiam de divinitate, se arătau nori negri, odioși, aducători de ninsoare. Și așa a fost, dar eu m-am bucurat doar de vânt, frig și o ploaie care mi-a înghețat fiecare pas, făcându-mă să-mi doresc adăpostul bisericii. Dar mai era până acolo. Nu mult, dar decizional – ”merg sau mă întorc?”. 

Pentru a ajunge la mănăstire trebuie să traversezi un pod destul de lung care trece peste lacul Snagov. Pe vântul și ploaia pe care le-am prins eu, parcă era un drum al purificării pentru că mă sufla din toate părțile, cumva să mă curețe de energiile negative ale orașului înainte de a celebra divinitatea.

Edificiul m-a atras nu numai din punct de vedere al obiectivului de patrimoniu, ci și datorită locației fabuloase și a legendelor ce gravitează în jurul lui, și sincer, nu știu ce a primat în acest caz. 

Mănăstirea a fost ridicată pe o insulă din partea nordică a lacului Snagov, iar acum gravitează singuratică, cu un alt rost, din altă lume, fiind o priveliște aparte de pe malul vilelor grandioase, inclusiv din zona Palatului Snagov, construit în 1930.

Să mergem mai departe. Lăcașul de cult este atestat documentar încă de pe vremea domnitorului Mircea cel Bătrân, însă popularitatea acesteia este legată, însă, de numele domnitorului Vlad Ţepeş, a cărui piatră de mormânt se află în fața altarului. 

Biserica a fost construită în stil bizantin având elemente decorative în stil românesc, cu un exterior păstrat în cărămidă aparentă. Edificiul religios are balcon, navă și altar. Balconul era susținut de 16 stâlpi de diverse forme geometrice, foarte frumos ornate cu cărămidă aparentă, ce se pot vedea la exteriorul pronaosului.

În prezent, din vechea vatră monahală se mai păstrează doar biserica principală cu hramul Intrării Maicii Domnului în biserică, refăcută de domnitorului Neagoe Basarab între anii 1517-1521, clopotniţa şi vestigii ale vechilor chilii. Domnitorul Vlad Ţepeş a construit pe insulă cea dintâi biserică de zid, chilii pentru monahi, clopotnița şi trapeza. În jurul anului 1456, Vlad Ţepeş dispune construirea unui zid de apărare, a unui pod, a unei închisori pentru trădători şi tâlhari şi a unui tunel de refugiu pe sub apă, tunel care, deşi ruinat, se păstrează până astăzi.

Podul construit din bârne de stejar, care lega insula de țărmul lacului, a fost incendiat în timpul Revoluției din 1821, nemaifiind niciodată refăcut până în 2009, când s-a construit o pasarelă pietonală.

Datorită poziției sale strategice, fiind construită pe insula unui lac aflat în mijlocul Codrului Vlăsiei, Mănăstirea Snagov a funcționat adeseori ca loc de refugiu și surghiun. Spre exemplu, după înăbușirea Revoluției de la 1848 din Țara Românească, capii revoluției între care și Mitiță Filipescu au fost detinuți pe insula Snagov.

Istoria acestui loc este bogată, pline de detalii interesante, însă pe mine m-au frapat picturile, iconografia de pe pereții bisericii, în care apar sfinți sau ctitori cu ochii încercănați. Sincer, nu am mai văzut o reprezentare iconografică de acest tip – sfinți care par a fi preluat toate gândurile muritorilor, iar materializarea acestora sunt aceste cearcăne duble sau triple. M-a mai marcat ceva, nu știu dacă a fost o intervenție mecanică a unor profani sau a fost o acțiune naturală a timpului, însă am observat chipuri cu ochii șterși.... ca și când conexiunea cu sufletul, conexiunea dintre Divin și uman a fost întreruptă brutal, pe termen nelimitat. Dincolo de viziunea mea, nu știu de ce pictorul a simțit să înfățișeze sfinții cu aceste tare pamântești, însă tocmai acest aspect particular m-a atras foarte tare și m-a făcut să-i privesc în ochi, dacă pot spune așa.  

Apoi m-a atras o altă rupere a temei geometrice a picturilor. Linia vizuală m-a purtat de sus spre partea inferioară, și din încadrările dreptunghiulare ale sfinților înalți, cobori spre un brâu dublu format din cercuri aglomerate, în care șălășluiesc alte entități spirituale. 

Și am mai găsit ceva interesant, un sfânt golaș, costeliv, căzut pe gânduri, cu o barbă lunga în care pare-se că s-au adunat toți anii lui și ai altora. Rămâi priponit în fața unei imagini de genul acesta. 

Nu știu cum ați trăit voi vizita la Mănăstirea Snagov, dar, mai mult ca povestirile înfășurate în karma sa, pe mine mă urmăresc privirile triste ale sfinților încercănați de poverile lumii.