Azi am trecut prin satul Porumbenii Mari din județul Harghita, unde am vazut o biserică albă despre care am aflat că este ortodoxă, și are Hramul ”Sfântului Nicolae”, doar că nu seamănă cu una de genul. Aceasta a fost construită între anii 1773 – 1778 și a fost gândită ca o biserică de confesiune greco-catolică.
Ulterior a devenit ortodoxă, iar interiorul acesteia este un melanj trist de de obiecte de cult ortodoxe și greco-catolice care nu completează spațiul, ci îl sfârtecă. E ca un balaur cu două capete, un balaur al tristeții, care și-a pierdut puterea. Dacă intri în biserică, te pierzi și gândurile se opresc pentru că nu știi unde te afli. Tavanul coboară spre tine cu numeroase arce frânte, care par să te coboare, nu să îți înalțe rugile spre cer.
0 Comentarii
Așteptăm să ne împărtășești opinia ta, cu convingerea că știi deja regulile de conduită care se aplică și în viața reală și în on-line.